Concurs! Caută partea lipsă a acestui Audi R8 și vei afla ce mașină l-a rupt în două!

De Redactor AE   |  30 Octombrie, 2018

Distribuie :

În Austria, imediata apropiere de granița cu Italia, un Volkswagen Transporter T4 a pus la grea încercare construcția celui mai sportiv Audi din toate timpurile, un R8! Ce a mai rămas din el, vedeți în pozele de mai jos.

Cu siguranță că nu vei fi încântat să știi că Audi R8 se poate rupe în două jumătăți chiar atât de simplu, însă vechiul T4 tocmai a demonstrat cât este de probabil să se întâmple acest lucru. Din fericire, șoferul a sportivei din Ingolstadt a scăpat viu și nevătămat, dar mașina arată ca Bishop din Aliens, după ce l-a tăiat în două monstrul extraterestru.

Cușca de protecție, și-a îndeplinit astfel funcția cu brio, posteriorul însă, cu motorul V10 a rămas undeva pe departe pe șosea.

Și șoferul de la volanul dubiței germane a scăpat cu bine, însă ambii au fost transportați la spital pentru a li se acorda primul ajutor. La fața locului a fost chemată o autospecială pentru a îndepărta urmele de lichide tehnice, în eventualitatea evitării unui alt accident din cauza carosabilului lunecos.

Văzând una ca asta, mi-am amintit cum la noi sunt lăsate resturile de automobile pe asfalt, în așteptarea ca acestea să se evapore cumva...