De la începutul anului 2023, prețurile la mașinile japoneze vor crește la nivel mondial!

De Pavel   |  30 Noiembrie, 2022

Distribuie :

Producătorii auto japonezi discută creșterea prețurilor la mașini începând cu primele zile ale anului viitor, relatează Japan Times. Potrivit unui sondaj realizat de publicație, 23% dintre cele 80 de companii japoneze de top, inclusiv Toyota, Nintendo și Shiseido, își vor revizui politica de prețuri. Alți 49% dintre respondenți au menționat că iau în considerare un astfel de pas, dar nu au aprobat încă o decizie finală.

Au fost anunțate și principalele motive pentru care vor trebui să crească prețurile. Astfel, scumpirea este motivată de creșterea costului materialelor și materiilor prime, creșterea prețului lanțului logistic, precum și de deprecierea yenului față de alte monede mondiale.

Moneda națională a Japoniei a scăzut treptat față de dolar și euro începând cu anul 2020, iar tendința s-a intensificat vizibil în primăvara anului 2022. Publicația notează că, în noiembrie, prețurile de consum din Tokyo au crescut cu 3,6 la sută față de anul trecut, ceea ce s-a dovedit a fi un record din 1982 până în prezent.

Toyota a anunțat anterior viitoarea revizuire a politicii de prețuri. Al treilea trimestru al anului fiscal curent a devenit neprofitabil din cauza creșterii prețurilor la materiale, a lipsei continue de microcipuri și a opririlor producției. Conducerea vede o cale de ieșire din criză în creșterea prețurilor pentru modelele entry level, precum Yaris sau Corolla.

În același timp, compania ține să-și liniștească clienții, spunând că creșterea prețului va fi "limitată", iar modelele vor rămâne a fi unele accesibile. Prima creștere a prețurilor ar trebui să fie resimțită pe piața din SUA.

Recomandate:

Autostrada A8 ajunge la Prut. Republica Moldova va avea acces direct la infrastructura rutieră europeană până în 2028 - Photo
Noutăți
Autostrada A8 ajunge la Prut. Republica Moldova va avea acces direct la infrastructura rutieră europeană până în 2028

Autoritățile române sunt pe punctul de a semna contractul pentru ultimul segment al Autostrăzii Unirii (A8), care va ajunge până la frontiera moldoveană, deschizând perspectiva unei

Inna
Primul BMW din istorie cu 5 tipuri de propulsoare! Bavarezii au dezvăluit primele imagini cu noua generație a SUV-ului X5 - Photo
Noutăți
Primul BMW din istorie cu 5 tipuri de propulsoare! Bavarezii au dezvăluit primele imagini cu noua generație a SUV-ului X5

BMW este pe cale să finalizeze testele de calibrare și să lanseze primul model din istorie cu 5 tipuri de propulsoare, printre care pe bază de hidrogen. Noua generație a SUV-ului X5 va fi lansată pe p

Inna
Gata în câteva luni, dar indisponibil pentru utilizare! Podul de la Ungheni nu va putea fi utilizat imediat după finalizare - Photo
Noutăți
Gata în câteva luni, dar indisponibil pentru utilizare! Podul de la Ungheni nu va putea fi utilizat imediat după finalizare

Circulația pe podul de la Ungheni, care va fi finalizat în aproximativ patru luni, nu va fi posibilă imediat. Traficul va fi restricționat până în anul 2028, până în mome

Inna