Eterna pasiune pentru invenție 125 ani de inovații

De AutoExpert   |  10 Mai, 2011

Distribuie :

 

Eterna pasiune pentru invenție 125 ani de inovații

 

De peste 100 de ani, Mercedes este cea mai inovatoare marcă de autovehicule din lume. Data de 22 decembrie 1900, când Daimler-Motoren-Gesellschaft a scos pe piaţă primul automobil Mercedes, reprezintă începutul unei ere a dezvoltării. Aceasta a însemnat începutul, care mai târziu a condus la înfiinţarea firmei Daimler-Benz AG spre sfârşitul secolului XX. În aceste pagini ale revistei am hotărât să vă povestesc mai multe despre aceste automobile celebre.

Prin 1880, când Gottlieb Daimler şi Karl Benz au inventat, separat, motorul de viteză mare şi automobilul, aceştia au pus bazele transportului motorizat privat. Cu ajutorul partenerilor şi al susţinătorilor financiari, cei doi ingineri şi-au continuat, fiecare aparte, munca de dezvoltare în cadrul propriilor companii. În octombrie 1883, Benz a înfiinţat Benz & Co., iar o luna mai târziu, în oraşul Mannheim se înfiinţează Daimler-Motoren-Gesellschaft.

În 1890, ambele companii îşi propuseseră să creeze o marcă memorabilă, care să confere produselor aferente atât distincţie, cât şi familiaritate. Mercedes era numele fiicei omului de afaceri austriac Emil Jellinek, care a locuit la Baden, lângă Viena, şi la Nisa în 1889.

Fiind un gentleman progresist, pasionat de sport, era ferm convins că automobilul va schimba viitorul. Acesta a călătorit în 1897 la Cannstatt pentru a comanda primul său autovehicul Daimler, de şase cai putere, transmisie prin curea şi motor cu doi cilindri.

După ce automobilul i-a fost livrat în octombrie 1897, Jellinek a descoperit că viteza de 24 km/h este prea mică pentru el. Dorea viteze de 40 km/h şi a comandat două modele Daimler Phoenix cu motor frontal de opt cai putere. Cele două automobile livrate în septembrie 1898 au fost primele autovehicule din lume dotate cu motor cu patru cilindri.

Ca om de afaceri, Emil Jellinek era în bune relaţii cu cercurile financiare internaţionale şi cu aristocraţia. În 1898 a început să vândă automobile Daimler personalităţilor din înalta societate. Jellinek a îndemnat compania DMG să producă autovehicule din ce în ce mai puternice şi mai rapide, iar din 1899 a început să le înscrie în curse auto – mai ales în Săptămâna Nisei. De obicei, le înregistra în cursă cu pseudonimul „Mercedes”, numele fetiţei sale în vârstă de zece ani. Cu toate ca numele devenea tot mai cunoscut printre iubitorii de automobile, iniţial Jellinek l-a folosit doar ca pseudonim al echipei sau al şoferului, nu ca marcă comercială.

La începutul lunii aprilie 1900, DMG şi Jellinek au încheiat un contract pentru vânzarea şi distribuţia automobilelor şi motoarelor Daimler. Când s-a hotărât proiectarea unui nou motor cu numele de „Daimler-Mercedes”, pseudonimul lui Jellinek a devenit, de asemenea, nume de produs. Două săptămâni mai târziu, Jellinek comanda 36 de autovehicule în valoare totală de 550.000 de mărci – în prezent, echivalentul a cca trei milioane de euro. Era o comandă uriaşă după orice standarde. Câteva săptămâni mai târziu, el comanda încă 36 de automobile, toate cu motor de opt cai putere.

Pe 22 decembrie 1900, Daimler-Motoren-Gesellschaft îi livra lui Jellinek primul model echipat cu noul motor – un automobil de curse de 35 CP. Acest prim „Mercedes” proiectat de Wilhelm Maybach a făcut senzaţie la începutul secolului trecut. Era o construcţie originală, care se deosebea fundamental de trăsurile-automobile construite până atunci, atât prin forma caroseriei cât şi prin soluţiile tehnice adoptate. Era vorba de coloana de direcţie înclinată, motor cu 4 cilindri montat în faţă, radiator tip fagure şi carburator. Motorul de 5,3 litri, ce livra 35 CP, avea blocul motor din aluminiu, o tehnologie necunoscută pentru acele vremuri.
Denumirea „Mercedes” a fost înregistrată pe 23 iunie 1902, iar la 26 septembrie a devenit marcă comercială. Gottlieb Daimler a fost directorul tehnic al Deutz Gasmotorenfabrik din 1872 până în 1881. Când s-a angajat, el şi-a marcat casa pe o poza cu Cologne şi Deutz, utilizând o stea în trei colţuri. Daimler i-a spus atunci soţiei că acea stea va străluci glorios peste fabrica sa de producţie.

De fapt, cele trei colturi erau simbolul principiului Daimler al motorizării universale: pe pământ, în apă şi în aer.

În 1921, Daimler Motoren Gesellschaft (DMG) a prezentat două noi modele la Show-ul auto de la Berlin, acestea fiind primele maşini de lux de după război. După care, au urmat numeroase victorii, mai exact până în 1924. După câştigarea a 269 de curse, Daimler Motoren Gesellschaft şi Benz & Cie şi-au coordonat activităţile, iar doi ani mai târziu s-au unit în ceea ce astăzi numim Mercedes Benz.

În 1926, la scurt timp de la fuziune, Daimler Benz a creat legendarul model „K Type” supraalimentat, care dezvolta o viteză maximă de 145 km/h, fiind cel mai rapid touring din lume.

Trei ani mai târziu, Mercedes a creat una dintre primele maşini de clasă mijlocie ce se numea „Stuttgart”. Maşina avea un motor în 6 cilindri, care producea 38 cp.

În anii 1934-1936, maşinile de vis ale europenilor erau modelele 500K şi 540K. Aceste modele aveau sub capotă un motor în 8 cilindri de 5018 cm3, ce livrau 100 CP fără compresor. Evident, erau printre cele mai bine vândute automobile, deşi preţul de pornire era exagerat - 22.000 de mărci germane.

În anul 1936, odată cu lansarea modelului 260 D, este introdus pentru prima data în istoria auto primul motor diesel la un autoturism de serie. Acest tip de motor era rezervat pentru maşinile comerciale, de aceea adaptarea nu a fost uşoară.

A fost nevoie de trei ani pentru lansarea acestui model dotat cu un motor în patru cilindri de 2545 cm3 ce livra 45 CP. Viteza maximă era de 95 km/h. Maşina s-a bucurat de un succes imediat ca TAXI, în special în versiunea lungă si s-a produs până în 1940.

După cel de-al doilea război mondial, fabrica din Unterturkheim, din cauza bombardamentelor, a oprit producţia de maşini, iar preţ de câteva luni a produs cadre de biciclete.

Totuşi, în 1946 este reîncepută producţia la fabrica de la Sidelfingen, care supravieţuise războiului. Abia în 1954 Mercedes a reuşit sa-şi revină, lansând în producţie de serie modelul 300 SL, o maşină de vis încă din momentul în care a apărut pe piaţă. Avea un motor de 3 litri în 6 cilindri cu o putere de 215 cp, motor care îi oferea maşinii posibilitatea de a ajunge la o viteză maximă de 250 km/h. Mai mult, acest model avea un şasiu tubular, o greutate redusă ce folosea tehnologia frame space şi, pentru prima dată la un vehicul produs în serie cu motor în 4 timpi, folosea injecţia directa de benzina.

Anul 1961 a fost crucial în istoria automobilistică, pentru că datorită cercetărilor celor de la Daimler-Benz s-a confirmat utilitatea centurii de siguranţă. Astfel, compania Mercedes a fost prima care a început să doteze maşinile cu centură de siguranţă în varianta standard.

În 1977 apare un model absolut nou, Mercedes W 123 T. Acest automobil a fost un nou punct de pornire pentru viitoarea gamă de modele Mercedes. Mai mult decât atât, varianta cu motor diesel a fost vândută în aproape 440000 de exemplare, iar în total au fost produse peste 2 mln. de autoturisme.

În septembrie 1979 o noua generaţie a clasei S a fost prezentată la Frankfurt. Gama de autovehicule 126 era disponibilă cu două variante de caroserie: o versiune „standard” şi o varianta cu ampatament mai lung (varianta consacrata pentru mai multe generaţii de berline de lux).

Tot în 1979 a apărut şi prima generaţie de Mercedes Benz clasa G, cu o alura militară. Nu avea o performanţă înaltă, în schimb era perfect pentru teren. Indexul “G” vine de la cuvântul “Gelande” care înseamnă teren dificil. Maşina a fost atât de reuşită, încât se produce şi până în prezent. Ce-i drept, cu mari schimbări la partea tehnică şi dotări noi.

În 1982 a fost lansată o a treia gamă de vehicule de serie, care includea iniţial doar două modele 190 şi 190 E. A fost adăugat un sistem de suspensie revoluţionar, maşina stabilind noi standarde de confort şi siguranţă, iar în scurt timp a înregistrat cifre record la vânzări.

În 1984 Daimler-Benz lansează o nouă maşină de clasă mijlocie, W 124, dotată cu sisteme de siguranţă pasive. Avea centuri cu pretensionare la fiecare din scaunele din faţă, ca şi echipament standard, şi mai era disponibil şi un airbag pentru volan (opţional). De fapt acest model este cunoscut tuturor moldovenilor ca fiind unul de vis în perioada anilor 90 ai secolului trecut.

Cât priveşte celelalte modele Mercedes, care circulă pe străzile noastre, cred că nu mai au nevoie de prezentare. Din simplu motiv, că sunt bine cunoscute ca nişte modele confortabile, fiabile şi luxoase.

Recomandate:

Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna