Decizie finală! Mercedes renunță la A-Class, B-Class și CLA Shooting Brake

De Pavel   |  18 Februarie, 2022

Distribuie :

În era în care majoritatea șoferilor aleg să-și procupe în mare parte un SUV, constructorii sunt nevoiți să renunțe tot la mai multe modele cu istorie, în favoare unor mai moderne care îndeplinesc cererea dictată de piață.

Mercedes nu este o exepție. Spre nefericirea fanilor, constructorul german anunță oficial că varianta sedan S-Class, B-Class și CLA Shooting Brake vor fi eliminate din gamă. Acestea vor face loc unor noi vehicule electrice, în contextul în care Mercedes înaintează cu pași mai în segmentul EV-urilor. 

Începând cu anul 2032, constructorul din Stuttgart dorește să producă exclusiv vehicule cu propulsie electrică.

În 2024, Mercedes plafinifă că lanseze platforma modulară MMA (Mercedes Modular Architecture), destinată viitoarelor modele din segmentul C. MMA va permite utilizarea unor acumulatori mai mari, o arhitectură de 800 de Volți și o densitate a bateriilor de până la 920 Wh/litru. Mercedes promite că timpii de încărcare vor fi de până la 5 ori mai mici decât în prezent.

Chiar dacă modelel menționate mai devreme nu vor mai fi produse, Mercedes va păstra versiunea hatchback a lui A-Class, precum și CLA, GLA și GLB. 

Recomandate:

„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna