Din 2024, electricele de la Mercedes vor putea fi încărcate la stațiile Tesla

De Inna   |  10 Iulie, 2023

Distribuie :

Germanii de la Mercedes-Benz anunță oficial că modelele electrice din gamă vor putea fi încărcate la stațiile Tesla, odată ce se va adopta standardul de încărcare NACS al celor de la Tesla pe piața din Statele Unite. Astfel, Mercedes devine al cincilea producător major care merge pe această cale.

Pe piața din SUA, numărul de producători care optează pentru tranziția către standardul de încărcare North American Charging Standard (NACS), patentat de cei de la Tesla, crește din ce în ce mai rapid. Un nou membru al acestei tranziții devine Mercedes, după ce a anunțat că modelele sale cu zero emisii vor putea fi încărcate la stațiile de încărcare Tesla pe piața din Statele Unite, începând din 2025.

În acest context, toate modelele electrice produse după acel an, vor obține o priză de încărcare nouă, care va fi compatibilă cu stațiile de încărcare Tesla. Iar ca tranziția să fie mai ușoară, germanii vor oferi un adaptor pentru modelele sale electrice, începând din 2024.

Reamintim că pe lângă Mercedes, aceeași tranziție a fost realizată de mărci precum Ford, General Motors, Rivian și Volvo. Tranziția este valabilă exclusiv pe piețele din Statele Unite și din America de Nord.

Recomandate:

Dacia vrea să concureze cu Skoda și va lansa un rival pentru Octavia - Photo
Noutăți
Dacia vrea să concureze cu Skoda și va lansa un rival pentru Octavia

Dacia lucrează la un nou model de clasă compactă, programat pentru lansare în 2026. Potrivit informațiilor publicate de revista britanică Autocar, viitorul model românesc va fi conceput pe

Inna
Mazda accelerează tranziția spre mașinile electrice. Niponii pregătesc propria platformă EV - Photo
Noutăți
Mazda accelerează tranziția spre mașinile electrice. Niponii pregătesc propria platformă EV

Mazda face un pas important spre viitorul mobilității electrice și a anunțat că se află în plin proces de dezvoltare a primei sale arhitecturi dedicate vehiculelor electrice. Constructorul japon

Inna
Numărul mașinilor electrice și hibride, timp de un an, s-a dublat. Câte mașini „verzi” circulă în Moldova - Photo
Sociale
Numărul mașinilor electrice și hibride, timp de un an, s-a dublat. Câte mașini „verzi” circulă în Moldova

Numărul vehiculelor electrice și hibride înmatriculate în Republica Moldova a înregistrat o creștere resimțită în al treilea trimestru al acestui an, cu 190% mai mult

Inna
Nissan închide uzina comună cu Mercedes-Benz. Colaborarea dintre branduri se încheie - Photo
Noutăți
Nissan închide uzina comună cu Mercedes-Benz. Colaborarea dintre branduri se încheie

După mai puțin de un deceniu de la inaugurare, colaborarea dintre Nissan și Mercedes-Benz ajunge la final. Constructorul japonez a confirmat că uzina COMPAS din Mexic, creată în parteneriat cu p

Inna
Un Renault a fost distrus, după ce a ars la ieșirea din Vatra. Cauzele incendiului nu se cunosc - Photo
Sociale
Un Renault a fost distrus, după ce a ars la ieșirea din Vatra. Cauzele incendiului nu se cunosc

Un Renault Megane a ars la ieșirea din localitatea Vatra. Incidentul s-a produs noaptea trecută. La fața locului au intervenit pompierii. În urma incendiului, mașina a fost totalmente d

Inna
Șeful Ford avertizează: „Producătorii chinezi pot băga în faliment întreaga industrie auto occidentală” - Photo
Noutăți
Șeful Ford avertizează: „Producătorii chinezi pot băga în faliment întreaga industrie auto occidentală”

Directorul executiv al Ford, Jim Farley, lansează un avertisment dur privind expansiunea accelerată a producătorilor auto din China. Potrivit acestuia, ascensiunea mărcilor chineze ar putea pune &icir

Inna