Și în zilele noastre DeLorean DMC-12 este considerat un proiect curajos, dar viciat de prea multe neajunsuri. Chiar dacă designul și concepțiile implementate în DMC-12 au fost extravagante
Doi bărbați au decedat din cauza unui șofer urcat beat la volan care a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un copac. Tragedia a vut loc în această noapte, în localitatea R&
Locuitorii capitalei care vor să amenajeze parcări publice în curţile de bloc vor primi tot suportul din partea Primăriei Chişinău, spune șeful capitalei Ion Ceban într-o publicație
Mașinile electrice tind să părăsească treptat nișa marginală pe care o ocupau până acum și devin, încet dar sigur, o prezență mainstream în întreaga lume. Pe măsură ce oamenii
Ocazie rară! A fost scos la licitație bolidul McLaren-Mercedes MP4-25 în care Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Turciei în sezonul 2010. Bol
Vârsta nu e un impediment pentru a te distra, orice ar spune lumea! Exemplul viu în acest sens este o bunică de 82 de ani, care chiar și la această vârstă venerabilă nu renunță la pa
Circulația pe străzile principale din sectorul Botanica a fost paralizată, după ce în această dimineața un Mercedes s-a izbit într-un pilon de electricitate, iar șoferul acestuia a fugit d
În țara unde nimic nu este imposibil, orice proiect visat peste noapte devine posibil. Indiferent de cât de bizar și irațional ți-ar părea, dacă inima ți-o cere, se poate realiza.
Dimineață cu ghinion pentru șoferul unui microbuz. Acesta s-a izbit într-o cisternă care staționa lângă io stație PECO de pe șoseaua Balcani. Impactul a avut loc în jurul orei 5:52.
Ghinion pentru un conațional de-al nostru, care din păcate a avut nefericirea să rămână fără mașină într-o țară străină. Mai exact, este vorba despre proprietarul unui Range Rover, care sp
Un tânăr a decedat, după ce s-a izbit cu viteză într-un copac pe traseul G104, raionul ialoveni. Tragedia a avut loc astăzi, în jurul orei 20:45. Din informațiile preliminar
Pickup-ul Ford F-150 este adevărata vedetă a industriei auto americane. Fiind cel mai bine vândut pickup timp de 44 de ani și unul din cele mai populare vehicule din istorie, acesta se
Un tânăr a fost reținut de polițiștii Batalionului de patrulare și reacționare operativă de comun cu angajații IP Botanica și sub conducerea procurorului Procuraturii mun. Chișinău oficiul Botan
Momentul unui accident dinstatul american Indiana a devenit viral pe rețelele de socializare. Pe imaginile video surprinse de camera de bord a unui vehicul din trafic observăm cum o Toyota RAV4 s
Cine s-ar fi gândit că prin garajele din Hîncești se ascunde o adevărată limuzină JDM din anii '80. Este vorba despre un Nissan President V8e în cea de-a doua generație, în
Poliția de frontieră anunță că, începând cu ziua de luni, 24 mai 2021, ora 08:00, traficul prin toate punctele de trecere a frontierei de pe segmentul moldo-român și moldo-ucrainean
Noua Tesla Roadster este așteptată cu sufletul la gură de fanii impresionați de abordarea revoluționară adoptată de constructorul american. Modelul a fost dezvăluit încă în 2017,
Porsche pregătește o nouă variantă potentă pentru Cayenne Coupe care va fi dedicată pentru aventuri pe circuit și performanțe stradale. Versiunea va deveni cel mai puternic Cayenne care
Se pare că băieții șmecheri nu au renunțat la afacerea cu furatul numerelor de înregistrare a mașinilor înmatriculate în țări străine. După o pauza în activitate, aceștia au lă
Viteza care și în ziua de azi îți pare a fi fantastică a fost atinsă de un Corvette în octombrie 1988. Este vorba despre proiectul Callaway SledgeHammer, realizat de americani p