Vremea de afară este una nemiloasă, mia ales față de șoferi. Iar după lapoviță, temperaturile reci au făcut carosabilul să arate ca un patinoar adevărat. Pe drumurile naționale din țară, drumarii și p
Compania Hagerty a publicat recent pe canalul său de Youtube, un timelapse în care se demonstrează procesul de asamblare a propulsorului cu care se echipează Dodge Challenger SRT Demon.În materialul
Iarna continuă să le dea bătăi de cap drumarilor, iar după ploaia de ieri, situația s-a agravat, drumurile din țară fiind acoperite cu un strat de gheață. Dar se pare că aceștia nu se dau bătuți
O familie din satul Brânza, a rămas fără un perete la casă, în urma unui grav accident. Șoferul unui camion a derapat de pe traseu și a intrat cu remorca direct într-o casă de locuit, anunță echipa.m
Din păcate, tehnologiile moderne la cât de dezvoltate sunt atât și de stricăcioase. De asta ele vin și cu anumite riscuri la pachet. Să nu vă mirați dacă sistemele de ultimă oră vor înceta din senin
Un locuitor al satului Țînțăreni, raionul Anenii Noi este documentat de către polițiștii de frontieră pentru uz de fals în acte. Bărbatul a fost reținut pentru verificări suplimentare în punctul de t
Pe timp de iarnă șoferii au mari bătăi de cap cand vine vorba de a deszăpezi propriul vehicul, dar și mai complicată sunt geamurile înghețate! Tradițional șoferii încălzesc automobilul și așteapt
Tragedie pe traseul Ialoveni-Cimișlia. Un bărbat a decedat, lovit mortal de un microbus, după ce a coborât din mașina sa. Victima, un bărbat în vârstă de 63 de ani și originar din localitatea Bau
Un taximetrist a fost încătușat cu forța de către angajații INP, după ce a fost prins de ANTA fără acte care i-ar permite transportarea pasagerilor. Incidentul a fost filmat de mai mulți martori ocul
Inspectoratul Național de Patrulare anunță că șoferii continuă să încalce Regulamentul Circulației Rutiere, iar cea mai gravă încălcare continue să fie consumul de alcool la volan.În acest weeke
Google Maps este una dintre cele mai populare aplicații de navigație din lume! Acum, app-ul dezvoltat de Google vine cu două noi funcții utile pentru șoferi.Prima dintre ele vizează limita maxim
Un accident bizar a avut loc astăzi în capitală, în urma căruia un bărbat a decedat. Cauza însă este cu totul alta decât de obicei. Potrivit publika.md, bărbatul aflat la volanul acestui Opel Ast
Un vehicul de model Peugeot 605 a fost făcut zob, un tânăr a murit și altă persoană a ajuns în stare gravă la spital, după ce automobilul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat de mai multe ori în
Un caz ieșit din comun a fost înregistrat recent pe una din străzile Chișinăului! Un bătrân care traversa strada a fost bătut de un șofer, chiar pe trecerea de pietoni.Incidentul a avut loc la in
Drumurile din capitală devin tot mai rele și mai rele. Iar din experiența anilor trecuți, cunoaștem bine că după ce se topește zăpada trebuie să ne așteptăm la noi cratere. Și iată că noile deter
Una dintre cele mai rapide variante sportive ale clasei compacte - din punctul de vedere al resurselor, cea de-a patra generație a modelului Volkswagen Golf R combină cu succes un benzinar 2.0 turbo
Dacă ai visat să ajungi să conduci mașina pe faimosul circuit de la Nurburgring, atunci aceste imagini video ar trebui să îți fie de folos. Nu de alta, dar să nu îți imagineză că vei fi singur pe
Primăria Chişinău solicită, repetat, şoferilor să nu parcheze maşinile pe carosabil, pentru a permite intervenția în această noapte la deszăpezire şi lărgirea părţii carosabile, pe următoarele străzi
În luna noiembrie, pe unele porțiuni de trotuare din centrul orașului Chișinpu au fost instalați mai mulți piloni de delimitare pentru a nu permite șoferilor să-și parcheze mașinile. După cum îns
Un accident grav s-a produs în seara zilei de ieri, 15 decembrie pe strada Griore Vieru, din capitală. În impact a fost implicat un Renault Megane și o Toyota Land Cruiser.Din informațiile prelim