Porsche 911 capabil de wheelie? Din astea nu vezi prea des (VIDEO)

De Redactor AE   |  27 Februarie, 2020

Distribuie :

Drag Racingul în SUA este sportul cu care americanii se nasc și trăiesc generații întregi. Este atât de familiar încât puține te mai pot uimi. Însă nu și un Porsche 911 care își ridică nasul de la pământ la prima accelerație.

Bine nu este un 911 ordinar. Pe lângă faptul că e versiunea Turbo S, acesta mai este și preparat. Proprietarul și-a dorit ”ceva mai mult”, astfel că a cutreierat prin multe ateliere până ca să îi fie satisfăcută pofta de cai putere.

Motorul a fost complet refăcut complet, cu interne noi, care pe lângă faptul că sunt forjate l-au ajutat să crească și volumul motor cu 200 cmc, iar cutia de viteze a suferit la rându-i modificări pentru a putea face față creșterii de putere.

Cât a scos? A plecat de la fabrică cu 560 CP iar acum are peste 1000, în funcție de setup și de combustibil. Cum greutatea maximă este pusă pe roțile spate iar transferul de putere este aproape instant, nu e de mirare că 911-le și-a ridicat botul atât de sus.

Și chiar dacă a trebuit să lase acceleratorul pentru a o pune înapoi pe pământ, în acea cursă a reușit să parcurgă sfertul de milă în 9.27 secunde! Un timp excepțional pe care l-a bătut ulterior cu 0.5 secunde.

https://www.youtube.com/watch?v=lr9Zor6sMzA

Recomandate:

Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna