EXCLUSIV: Află istoria Primului Regulament Rutier din Republica Moldova de la 1909!

În prezent o bună parte din populaţie îşi poate permite achiziţionarea unui automobil și să obţină şi permisul de conducere relativ uşor. În timp ce unii dau examenul auto pentru a putea beneficia de permisul de conducere alţii dau şpagă li oricum îl iau. Aşa sau altfel toţi şoferii sunt obligaţi prin lege să respecte unele norme ale circulaţiei rutiere, regulament pe care astăzi mulţi şoferi îl încalcă deseori.

Reporterii Autoexpert.au făcut o incursiune în trecut și după o perioadă de cercetări, au depistat în Arhiva de Stat un document care cu certitudine poate fi considerat primul Regulament la Circulației Rutiere în spaţiul dintre Nistru şi Prut. Documentul în sine, este o broşură în care sunt reprezentate condiţiile în care un automobil putea fi admis în trafic, cum şi cine putea să obţină un permis de conducere, dar şi unele obligaţiuni ale şoferilor şi a dealerilor auto din acea vreme. Este vorba despre perioada Chișinăului din anul 1909 din perioada Guberniei Basarabia!

Documentul a fost emis de către Comitetul Dumei orășenești a Chișinăului. Potrivit actului care are unele tangențe cu cerințele de exploatare a automobilelor din zilele noastre, pe străzile orașului era permisă circulația automobilelor care au fost inspectate și au trecut un „test drive” riguros. La fel la volanul automobilelor se puteau urca doar persoane care au trecut cursuri speciale pentru conducerea vehiculelor, în prezența unei comisii speciale din cadrul organului administrativ. Astfel doritorii de a deține un permis de conducere trebuiau întâi de toate să se adreseze cu o cerere în scris către acea comisie a organului administrativ.

Cum trebuia să fie dotat automobilul ca să fie permisă circulația acestuia pe străzile orașului?

În cadrul inspecţiei automobilelor care urmau să fie admise pentru a circula pe străzile orașului, erau verificate în special starea tehnică a acestora. Rezervoarele destinate pentru substanțe explozibile, trebuiau să fie izolate cu o plasă metalică și să aibă dopuri speciale pentru a evita scurgeri sau explozii neașteptate.

Mai mult decât atât automobilele nu trebuiau să emane fum sau flăcări în cantități excesive și trebuiau să mai fie asigurate cu un mecanism trainic de conducere a acestuia. Să fie ușor de manevrat, astfel automobilul să poată intra ușor în cotituri (unghiul minim de virare a roților din față să fie de 40 de grade).

Totodată, automobilul trebuia să fie dotat cu două mecanisme de frânare, care în unele situații să reacționeze prompt și concomitent chiar dacă plăcile pentru frâne trebuiau să fie independente una față de alta. Mecanismul de frânare trebuia să fie instalat în așa mod în cât persoanele din exterior să nu aibă acces la ele atunci când automobilul este parcat.

Dotarea cu sisteme de semnalizare și iluminare era la fel obligatorie, cu menţiunea ca acestea să fie auzite și văzute de la distanță. Atât sistemul de frânare, iluminare și semnalizare trebuia să poată fie acţionate de la un panou special care să fie mereu la îndemâna șoferului, chiar și în condiții nocturne.

Sistemul de  iluminare urma să fie compus din două faruri în față cu lumină puternică și alte două blocuri optice în spate care să lumineze plăcuța de înmatriculare a automobilului.

Cum putea să obțină un șofer permis de conducere și plăcuțe de înmatriculare a automobilului?

După ce obțineau acordul administrației locale ca automobilul să poată circula pe traseu, şoferii trebuiau să se adreseze cu o cerere în scris la același organ administrativ pentru a putea obține permis de conducere și două plăcuțe cu numere de înmatriculare. Solicitantul furniza date personale ca gradul militar pe care îl deține, numele și prenumele, locul nașterii, locul de trai dar și două fotografii.

Plăcuţele de înmatriculare, la fel ca în zilele noastre, nu puteau fi schimbate de la un automobil la altul chiar dacă cele două automobile aparțineau unui şi aceluiași proprietar. Atât permisul de conducere cât şi plăcuțele de înmatriculare erau înnoite anual, respectiv șoferii și automobilele urmau să fie supuşi unor şi aceleaşi verificări și examene repetat. Permisul de conducere era de două tipuri : Permis de conducere comun și Permis de conducere privat.

În baza permisului de conducere comun șoferul putea conduce mai multe unități de transport, inclusiv și cele care erau date în arendă. Permisul de conducere comun era eliberat doar pentru persoanele de gen masculin care deja au împlinit vârsta de 21 de ani și care în timpul examenilor și verificărilor de rigoare au prezentat cunoștințe vaste în domeniul, mecanicii, electrotehnicii, deţin cunoştinţe generale despre tipul de motoare și modul acestora de funcționare, dar şi care dețin diplome și posedă la perfecţie limba rusă!

Deținătorii permisului de conducere privat, puteau conduce un singur tip de automobil și acela trebuia să fie automobilul lor personal. Permisele de conducere private erau eliberate pentru persoanele de ambele sexe nu mai tinere de vârsta de 17 ani, care în timpul examenelor au dat dovadă că pot conduce un automobil. Bineînţeles că permisele de conducere trebuiau să fie în permanență la îndemâna șoferului și nu puteau fi utilizate de alte persoane.

Obligațiunile șoferilor la volan:

Conducătorilor auto le era interzis să se deplaseze cu o viteză mai mare de de 19 noduri, iar uneori erau obligați să reducă din viteză sau chiar să staționeze în dependență de cum le cerea situația. La efectuarea de viraje, pe poduri, în intersecții și alte locații ale drumurilor, șoferii trebuiau să se deplaseze cu o viteză redusă în așa fel încât în cazuri excepționale să poată ieși ușor din automobil! Ca în filme :)

Deoarece circulația automobilelor era încă un fenomen întâlnit rar, iar pe drumurile din oraș se deplasau și cu ajutorul cailor sau trăsurilor, șoferii automobilelor erau obligați să ia atitudine pentru a nu speria animalele.Pentru automobile era rezervată doar partea dreaptă (nu se ştia de bandă) a traseului sau pe cea de mijloc în dependență de situație și nici într-un caz să nu treacă pe partea stângă.

Totodată, șoferii erau obligați să claxoneze când se apropiau de un alt automobil, de intersecţii, şi să pornească luminile automobilelor odată ce pe străzi erau aprinse felinarele.

Cursele auto erau strict interzise.

Șoferul era obligat să cedeze trecerea unui convoi funerar, militar, sau participanților la alte manifestații. În cazul în care nu există loc pentru trecerea convoiului șoferul este obligat să oprească automobilul și să înceteze deplasarea până la sfârșitul evenimentului.

Regulile erau destul de stricte şi în afara condusului. Astfel şoferilor le era interzis să îşi lase maşinile fără supraveghere, să o parcheze pe trotuar sau în alte locuri care ar putea crea dificultăți în deplasarea pietonilor. În raport cu organele de poliţie, şoferul era obligat să prezinte la cerere toate actele necesare reprezentantului legii și să se prezinte la postul de poliție ori de câte ori era nevoie.

Şi unitățile de transport motorizate, cu două sau trei roți, erau supuse aceluiași regulament doar că în cadrul testării tehnice acestea trebuiau să aibă doar un singur far și o singură placă mecanică pentru frână. Automobilele venite în Chișinău se supuneau aceluiași regulament rutier, iar proprietarii acestora trebuiau să obțină de la organul administrativ acte necesare și plăcuțe de înmatriculare provizorii, pentru nu mai mult de o lună! Însă despre prezenţa acestora în oraş se cunosc prea puţine, aşa cum pentru acea perioadă de timp, reporterii Autoexpert.md au găsit un șir de rapoarte ale administrației locale din alte orașe ale Guberniei, prin care era informat organul central despre faptul că nu există automobile în localitățile acestora.

Straniu pare faptul că și „dealerii auto” din acea perioadă erau obligați să solicite plăcuțe de înmatriculare provizorii pentru eventualele „test drive-uri” ale automobilelor, iar plăcuțele erau atribuite de față cu potenţialul cumpărător.

Pe drumurile din oraș conducătorii auto trebuiau să respecte cu strictețe și reguli de conduită în trafic existente și în prezent dar și altele mai deocheate. Ca de exemplu, în întâmpinarea altor automobile trebuiau să se țină pe partea dreaptă a drumului și să claxoneze, iar la depășire trebuia să se țină pe partea stângă și la fel să claxoneze, dar și să cedeze drumul celor care ieșeau la depășire.

Una dintre cele mai deocheate reguli din acest document, în opinia noastră este faptul că atunci când în întâmpinarea automobilului venea un călăreț sau o trăsură, șoferul era obligat să claxoneze, iar în cazul în care calul se speria, acesta trebuia să coboare din mașină și să încerce să-l ajute pe călăreț sau vizitiu să calmeze calul. La rândul lor atât vizitii cât și călăreții urmau să ia măsurile de rigoare când se apropiau de un automobil, iar uneori să astupe ochii calului!

În final, aflaţi că pentru nerespectarea acestui regulament puteai fi condamnat la 30 de zile de puşcărie!