(FOTO) McLaren lansează o ediție specială pentru modelul de performanță 750S

De Inna   |  4 August, 2023

Distribuie :

Britanicii au lansat o ediție specială pentru modelul de performanță din portofoliu. Noua ediție poartă numele Spectrum Theme by MSO și oferă o vopsea albastră specială cu efect de tranziție exclusiv. 

x
x
x
x
x
x

Comparativ cu versiunea obișnuită, noul McLaren 750S Spectrum Theme by MSO a fost creată de divizia de personalizare a mărcii. Iar pentru a obține efectul exclusiv, s-au folosit nu mai puțin de șapte nuanțe de albastru. Astfel, modelul este mai deschis la culoare în partea din față și mai închis în partea din spate, iar tranziția culorii se poate vedea în părțile laterale. Britanicii menționează că același efect va putea fi oferit și în culorile gri și portocaliu. 

x
x
x
x
x

Din punct de vedere tehnic, automobilul nu are nicio diferență ca o versiune obișnuită. În acest context, reamintim că sub capota lui McLaren 750S este un motor V8 bi-turbo de 4.0 litri volum, care dezvoltă 750 CP. Astfel, varianta cu plafon fix are nevoie de numai 2.8 secunde pentru a atinge 100 de km/h, iar viteza maximă este de 332 de km/h.

 

 

Recomandate:

(FOTO) Bugatti încheie era W16. Ultimul Mistral a ieșit de pe linia de producție - Photo
Noutăți
(FOTO) Bugatti încheie era W16. Ultimul Mistral a ieșit de pe linia de producție

Bugatti a produs oficial ultimul exemplar al modelului Mistral, marcând astfel sfârșitul unei perioade emblematice din istoria constructorului francez. Odată cu încheierea producției

Inna
Honda renunță la Prologue. Constructorul va rămâne fără modele electrice pe piața din Statele Unite - Photo
Noutăți
Honda renunță la Prologue. Constructorul va rămâne fără modele electrice pe piața din Statele Unite

Honda a confirmat că va opri producția SUV-ului electric Prologue, decizie care marchează ieșirea temporară a constructorului japonez din segmentul automobilelor electrice de pe piața americană. Model

Inna
Skoda a produs un milion de exemplare Karoq. Noua generație a SUV-ului este programată pentru 2028 - Photo
Noutăți
Skoda a produs un milion de exemplare Karoq. Noua generație a SUV-ului este programată pentru 2028

Skoda marchează un nou moment important în istoria modelului Karoq, după ce SUV-ul compact a depășit pragul de un milion de unități produse. Constructorul ceh a confirmat, totodată, că lucrează

Inna
Grav accident cauzat de un minor, în urma căruia un adolescent de 16 ani a decedat - Photo
Accidente
Grav accident cauzat de un minor, în urma căruia un adolescent de 16 ani a decedat

Un grav accident rutier s-a produs ieri, în jurul orei 20:25, în satul Obreja Nouă. Un minor de 17 ani, care conducea o motocicletă fără a deține permis de conducere, a efectuat manev

Inna
Land Rover dezvăluie primele imagini cu viitorul Range Rover Sport Electric. Lansarea este programată până la finalul anului - Photo
Noutăți
Land Rover dezvăluie primele imagini cu viitorul Range Rover Sport Electric. Lansarea este programată până la finalul anului

Land Rover a publicat primele imagini oficiale cu viitorul Range Rover Sport Electric, prototipul modelului care va intra în gamă până la sfârșitul acestui an. Debutul versiunii

Inna