(FOTO) Noul Mercedes-Benz G-Class a ajuns în Moldova, dar nu va fi prezentat oficial!

De Pavel   |  18 Ianuarie, 2019

Distribuie :

Noul Mercedes-Benz G-Class a fost prezentat la începutul anului 2018 în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Deși noua generație a primit numeroase tehnologii moderne, totuși designul care pe parcursul a 30 de ani de existență a modelului a devenit legendar, a fost spre fericirea fanilor păstrat.

Acum, la un an de la debut, noul Gelandewagen a fost observat și în Chișinău. Imaginile au fost publicate de SMOTRA.md, pe pagina lor de Facebook. Din fotografii observăm două exemplare transportate pe un camion cu platforme și acoperite în totalitate cu material de protecție a caroseriei.

Contactat de noi, dealerul Olmosdon a declarat că aceste vehicule nu vor fi livrate la ei, primile G-Class-uri pe care le așteaptă urmează să ajungă la ei abia în luna aprilie a acestui an. Ba mai mult, reprezentantul companiei a declarat că nici o prezentare oficială nu va fi loc, comenzile care le au fiind doar unele private.

Cei de la Grand Premium, care la fel au rolul de reprezentanță a mărcii Mercedes-Benz, au declarat că nu sunt la curent despre o astfel de livrare. Am vorbit cu câțiva angajați ce ne-au redirecționat spre directorul comercial, care la rândul său, din păcate nu a răspuns la telefon.

Astfel, redacția noastră urmează să revină cu detalii când vom avea informații oficiale.

Până atunci ținem să menționăm că cea mai potentă versiune a noului Gelandewagen, Mercedes-AMG G63, are un preț de start la noi în țară de 147.460 de euro. În această variantă G-Class-ul ascunde sub capotă o unitate V8 Bi-turbo de 4.0 litri volum, care produce 585 CP şi 800 Nm cuplu motor. 

Recomandate:

Ford se apropie de un nou record nedorit. În doar 6 luni, au fost rechemate în service peste 11 milioane de mașini - Photo
Noutăți
Ford se apropie de un nou record nedorit. În doar 6 luni, au fost rechemate în service peste 11 milioane de mașini

După ce a încheiat anul trecut cu un număr record de rechemări în service, Ford este pe cale să depășească propria performanță și în 2026. Constructorul american a inițiat deja 50 de

Inna
După tragedia de la Sângerei, MAI vrea să schimbe regulile. Procedurile de intervenție ale polițiștilor pe trasee vor fi revizuite - Photo
Sociale
După tragedia de la Sângerei, MAI vrea să schimbe regulile. Procedurile de intervenție ale polițiștilor pe trasee vor fi revizuite

Accidentul grav produs în apropierea localității Grigorăuca, soldat cu decesul a doi polițiști aflați în misiune, determină autoritățile să reevalueze măsurile de siguranță aplicate pe dru

Inna
Șoferul care a provocat accidentul în urma căruia au decedat doi polițiști, riscă 10 ani de detenție - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat accidentul în urma căruia au decedat doi polițiști, riscă 10 ani de detenție

Instanța de judecată a dispus plasarea în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, a șoferului de 51 de ani din satul Pelinia, raionul Drochia, suspectat că a provocat accidentul rutier soldat cu

Inna
Rusia se confruntă cu o criză tot mai gravă a carburanților. Au fost impuse restricții de vânzare în 22 de regiuni - Photo
Sociale
Rusia se confruntă cu o criză tot mai gravă a carburanților. Au fost impuse restricții de vânzare în 22 de regiuni

Restricțiile pentru vânzarea benzinei și motorinei au fost extinse în zeci de regiuni, în timp ce producția internă este afectată de atacurile repetate asupra infrastructurii pe

Inna