Iată care sunt cele șase categorii principale, după care sunt recunoscuți ”Pietonii Nemuritori” (VIDEO)

De Redactor AE   |  12 Februarie, 2020

Distribuie :

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Chiar dacă în acest conținut veți găsi și o porție de adevăr la mijloc, vă îndemnăm să nu fiți răutăcioși, să respectați regulamentul circulației rutiere și să acordați prioritate pietonilor.

De la bun început, trebuie să vă spunem că ideea de subiect nu ne aparține nouă. Am împrumutat-o dintr-un video, distribuit în rețeaua de socializare Facebook, în grupul Ask a Driver. Filmulețul, este realizat de un ucrainean, iar noi am încercat să-i dăm o traducere. Îl veți găsi în varianta originală postat și mai jos.

Așadar, iată potrivit autorului, care sunt cei mai periculoși pietoni nemuritori, care sunt categoriile în care se clasifică și cum îi recunoști.

Prima categorie: stăpânul trecerilor de pietoni.
Din această categorie fac parte persoanele care știu că trebuie să li se acorde prioritate și că ”au dreptul”! Prin urmare nu au de ce să mai aștepte, pășesc pe ”zebra lor”, sunt șefii și lor le aparține porțiunea de asfalt decorată în dungi albe.

2. Pietonul extrasens.
Pietonul extransens simte de la distanță intențiile șoferului și este sigur, 100%, că l-ați observat, că veți frâna, că nu aveți viteză mare, că nu se poate întâmpla nimic rău. Mașina este sub controlul deplin al șoferului și nimic nu-i poate distrage atenția!

3. Pietonul cu puteri paranormale.
Telekinezia este un fenomen paranormal care presupune influențarea unor elemente pur fizice (spațiu, timp) fără intervenția unui element fizic. Iată că de aceste puteri supranaturale se folosesc unii pietoni atunci când ridică mâna în sus și simplu te blochează, chiar dacă nu ai reușit să apeși pedala de frână. Impactul acestei forțe este atât de puternic încât mașinile opresc în loc la câțiva centimetri! O mână ridicată în sus și palma îndreptată spre șofer, este principala lor armă și o vor folosi împotriva voastră oricând! Fiți prudenți!

4. Pietonul nerăbdător
În așteptarea semnalului verde al semaforului care permite traversarea intersecției, acești pietoni vor fi primii în linie. Un metru mai în spate de la bordură s-ar putea să îl coste timp prețios la traversarea străzii, deci va opta pentru o distanță de maxim 2 cm de la trecerea de pietoni. Chiar pe margine! Dacă nu îl atinge un troleibuz cu oglinda atunci restul cu atât mai mult nu-i pot face vreun rău! Stă neînfricat și așteaptă să calce primul pe asfalt.

5. Pietonul sportiv
Pentru că este ”puternic și rapid” traversează în fugă orice intersecție. Niciodată nu se împiedică și reușește totu din prima!

6. Pietonul recunoscător
Potrivit autorului, acest ”tip” este cel mai periculos. Manifestându-și mulțumirea față de automobilistul care i-a cedat trecerea, acesta va încerca să traverseze cât mai rapid strada, pentru a nu-l reține, dar se expune astfel riscului să fie târziu observat de ceilalți automobiliști.

https://www.facebook.com/oleg.oransky/videos/2677747195677364/

Recomandate:

Tesla iarăși întârzie lansarea modelelor. Prezentarea noului Roadster, iarăși amânată - Photo
Noutăți
Tesla iarăși întârzie lansarea modelelor. Prezentarea noului Roadster, iarăși amânată

Lansarea noii generații Tesla Roadster va fi amânată, din nou. Informația a fost confirmată de către CEO-ul mărcii americane, Elon Musk. Să amâni o lansare ani de zile, devine o t

Inna
Prețurile la carburanți s-ar putea dubla? Ce s-ar putea întâmpla în acest caz - Photo
Sociale
Prețurile la carburanți s-ar putea dubla? Ce s-ar putea întâmpla în acest caz

Creșterea prețurilor la carburanți ar putea avea efecte semnificative asupra economiei, avertizează ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. Potrivit acestuia, în scenariul în care prețuri

Inna
Prețurile la motorină s-ar putea scumpi cu 2-3 lei per litru. Care este cauza majorării - Photo
Sociale
Prețurile la motorină s-ar putea scumpi cu 2-3 lei per litru. Care este cauza majorării

Motorina s-ar putea scumpi cu încă 2-3 lei per litru în perioada următoare, dacă actualele cotații internaționale se vor menține la niveluri ridicate. Acest lucru este cauzat de șocurile e

Inna
BMW pregătește retragerea lui BMW i4? Noul BMW i3 devine succesorul neoficial - Photo
Noutăți
BMW pregătește retragerea lui BMW i4? Noul BMW i3 devine succesorul neoficial

Lansarea noului BMW i3, al doilea model din era Neue Klasse, schimbă strategia electrică a BMW. Oficialii mărcii sugerează că actualul BMW i4 ar putea fi retras din producție în curând, no

Inna
Un nou record pentru marca italiană. Lamborghini a vândut peste 10.000 de mașini în 2025 - Photo
Noutăți
Un nou record pentru marca italiană. Lamborghini a vândut peste 10.000 de mașini în 2025

Lamborghini a stabilit un nou record de vânzări în 2025. Pe parcursul anului precedent, marca italiană a vândut peste 10.700 de mașini la nivel global. 10.747 de mașini au f

Inna
Permisul moldovenesc, recunoscut în Emiratele Arabe Unite. Șoferii scapă de examene și birocrație - Photo
Sociale
Permisul moldovenesc, recunoscut în Emiratele Arabe Unite. Șoferii scapă de examene și birocrație

Acordul dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite privind recunoașterea și conversia permiselor de conducere a devenit oficial aplicabil începând cu 17 martie, după semnarea acestu

Inna
Confirmat! Audi TT va avea un succesor. Lansarea este programată pentru anul viitor - Photo
Noutăți
Confirmat! Audi TT va avea un succesor. Lansarea este programată pentru anul viitor

Audi TT va avea un succesor. Modelul de performanță va fi inspirat de Concept C și va fi lansat cu un an mai devreme decât era planificat inițial. Audi pregătește revenirea în seg

Inna