IGP înăspreşte controlul maşinilor cu numere străine aflate în ţară

De Redactor AE   |  2 Iunie, 2015

Distribuie :

Inspectoratul General de Poliție a pornit lupta cu șoferii care conduc automobile cu plăcuțe de înmatriculare străine și nu respectă legislația în vigoare. În acest scop au fost desfășurate mai multe acțiuni de control pe întreg teritoriul ţării.

Un motiv ar fi şi faptul că în ultimul timp a sporit numărul vehiculelor înmatriculate în alte state europene, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, şi exploatate cu abateri grave de la prevederile legislaţiei în vigoare. În scopul respectării acestor prevederi, dar și a altor acte normative, începând luna trecută (29 mai), an curent 2015, Inspectoratul Național de Patrulare în comun cu angajații misiunii EUBAM, au demarat mai multe acțiuni de verificare a vehiculelor cu numere străine conform cerinţelor, reglementărilor tehnice şi a standardelor naționale și internaționale.

Zilnic, sunt formate zeci de grupuri mixte, care activează pe întreg teritoriul țării, întru depistarea și documentarea șoferilor care încalcă stringent legislația rutieră. Astfel, în decurs de numai trei zile, echipele mobile au documentat 182 de contravenții în acest sens. În cele mai frecvente cazuri, șoferii au exploatat vehiculele cu defecţiuni tehnice, sau, reutilate fără autorizarea organelor respective, care nu au fost supuse testării tehnice, fără asigurare obligatorie de răspundere civilă, cât și cu încălcarea regulilor vamale (vinieta).

De menţionat că, în scopul reducerii numărului accidentelor rutiere cu implicarea vehiculelor înmatriculate în alte state, asigurării exploatării acestora conform cerinţelor tehnice, standardelor în vigoare şi reglementărilor ecologice, verificările vor fi efectuate zilnic, pe întreg teritoriul țării fără termeni stabiliți de finalizare a acestora. Cu alte cuvinte, să nu vă mire dacă aţi fost tras pe dreapta de către inspectorii de poliţie.

Totodată, ar fi bine de astras atenţia asupra fatpului că o bună parte dintre şoferii de automobile cu numere de înmatriculare străine, încalcă grosolan regulamentul circulaţiei rutiere, chiar şi în faţa camerelor de supraveghere, punând în pericol nu doar viaţa personală dar şi a celorlalţi participanţi la trafic sau pietoni.

Recomandate:

Audi pregătește un an plin de surprize: noul Q9, o electrică accesibilă și un Q7 complet nou - Photo
Noutăți
Audi pregătește un an plin de surprize: noul Q9, o electrică accesibilă și un Q7 complet nou

Audi a încheiat primele trei trimestre din 2025 cu o ușoară scădere a vânzărilor, raportând 1.175.765 de vehicule livrate, cu aproximativ 4.8% mai puține decât în aceeași

Inna
BMW M renunță la denumirea „Competition”. Toate modelele devin, practic, versiuni de top - Photo
Noutăți
BMW M renunță la denumirea „Competition”. Toate modelele devin, practic, versiuni de top

Divizia BMW M a decis să elimine complet denumirea Competition din portofoliul său. Motivele sunt cât se poate de logice: diferențele dintre versiunile standard și cele Competition au devenit mi

Inna
Surprize la orizont. Toyota se pregătește să dezvăluie noua generație a modelului Hilux - Photo
Noutăți
Surprize la orizont. Toyota se pregătește să dezvăluie noua generație a modelului Hilux

 Toyota a publicat prima imagine teaser pentru viitorul Hilux, semnalând apropierea lansării oficiale a noii generații. Prezentarea completă este programată pentru data de 10

Inna