Imagini teaser cu viitorul Kia EV6, primul model din noua familie de electromobile a constructorului

De Sergiu   |  9 Martie, 2021

Distribuie :

La mijlocul lunii ianuarie curent, Kia a detaliat ”Plan S”, noua strategie adoptată pentru a facilita tranziția la electrificare a constructorului coreean, punctul focal al căreia urmează să devină noua familie de mașini electrice - șapte modele noi urmează să debuteze până în 2027.

După cum s-a menționat cu acea ocazie, lansarea primului model era planificată pentru primele luni ale lui 2021; acum însă devin disponibile noi informații despre acesta, data lansării, dar și o serie de imagini teaser menite să ne ofere o idee vagă despre aspectul primei electrice din nou familie Kia.

Constructorul menționează că noul model va purta numele EV6, iar particula ”EV” urmează a fi prezentă pe întreaga familie de mașini electrice a mărcii, pentru a le diferenția de modelele cu motorizări tradiționale.

Pentru prima dată, viitorul electromobil a fost surprins în cadrul testelor încă în vara lui 2020, fiind cunoscut faptul că este vorba despre un SUV. La baza acestuia va sta platforma modulară dedicată E-GMP (Electric Global Modular Platform), prezentă și pe recent lansatul IONIQ 5. 

Logic ar fi să cugetăm că SUV-ul va fi disponibil în iterații cu tracțiune față, posibil și tracțiune integrală. E prea devreme însă pentru a ne face vreo idee despre caracteristicile noului model, dar în lumina faptului că debutul pare iminent, fanilor nu le-a rămas mult să aștepte.

Astfel, premiera oficială a SUV-ului electric EV-6 ar urma să aibă loc până la finele lunii martie; în câteva zile deci, vom afla toate detaliile cu referire la noul model ce va fi primul de la reinventarea mărcii coreene. 

x
x
x
x

 

 

 

 

Recomandate:

Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate... - Photo
Accidente
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate...

Șoferul unei Dacia, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs în localitatea Brânzenii Noi, raionul Telenești. Pot

Inna
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030 - Photo
Noutăți
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030

După retragerea legendarului R35, Nissan pregătește o revenire spectaculoasă: viitorul GT-R este deja în dezvoltare și ar putea combina ADN-ul clasic cu tehnologia modernă.După încheie

Inna
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american - Photo
Noutăți
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american

Ford marchează finalul unei ere cu un rezultat spectaculos: GT Mk IV devine cel mai rapid model american pe Nurburgring și stabilește un nou reper pentru mașinile cu motor termic.Finalul de carier

Inna
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire

Mercedes-Benz introduce o soluție revoluționară pe limuzina sa electrică de top: direcția fără legătură mecanică și un volan de tip yoke promit mai mult confort și o experiență complet diferită la vol

Inna
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei - Photo
Sociale
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei, începând cu 1 mai curent. Primăria Chișinău menționează că este o măsură inevitabilă, în contextul

Inna
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3 - Photo
Sociale
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3

Autoritățile din România vor să reducă poluarea și să întinerească parcul auto. Prin urmare, vehiculele sub Euro 3 ar putea fi interzise la import, iar numărul mașinilor aduse din str

Inna
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor - Photo
Noutăți
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor

Dacă actuala instabilitate economică persistă, autoritățile ar putea fi nevoite să taie cheltuieli, să mute priorități și să intervină direct în economie pentru a susține mediul de afaceri. 

Inna