În viitor, Land Cruiser ar putea primi un motor termic alimentat cu hidrogen

De Inna   |  14 Noiembrie, 2023

Distribuie :

Potrivit unui oficial nipon, Land Cruiser ar putea fi dotat un propulsor termic, alimentat cu hidrogen. Tehnologia este deja testată pe mai multe modele ale constructorului nipon.

Un oficial al mărcii nipone a menționat într-un interviu că până și Toyota Land Cruiser ar putea să primească în viitor un motor alimentat cu hidrogen. În contextul în care Toyota lucrează la astfel de propulsoare încă din 2017. 

"Există posibilități de adaptare a motoarelor alimentate cu hidrogen în acele vehicule mari, inclusiv în Land Cruiser. Avantajul tehnologiei poate fi utilizat pentru acele vehicule, inclusiv cele care sunt folosite pentru tractări grele și pentru încărcătură grea", a declarat oficial. 

La momentul actual, niponii testează un astfel de motor pe modelul HiAce, o dubă care este vândută în afara Europei. Modelul este testat în Australia, în cadrul unui program pilot în care mai multe companii locale folosesc astfel de mașini în condiții reale. Motorul acestei dube este un V6 împrumutat de la Land Cruiser și modificat pentru a rula cu hidrogen.

Recomandate:

Ferrari 296 GT3 Evo - noul bolid de competiție pentru sezonul 2026, pregătit să domine cursele GT3 - Photo
Noutăți
Ferrari 296 GT3 Evo - noul bolid de competiție pentru sezonul 2026, pregătit să domine cursele GT3

Ferrari a prezentat, în mod oficial, modelul 296 GT3 Evo, cea mai nouă armă a Scuderiei pentru competițiile auto internaționale din categoria GT3. Această versiune reprezintă un upgrade sem

Inna
Cerere record pentru noul BMW M2 CS. Modelul primește o producție extinsă din cauza interesului uriaș - Photo
Noutăți
Cerere record pentru noul BMW M2 CS. Modelul primește o producție extinsă din cauza interesului uriaș

BMW a fost luat prin surprindere de succesul înregistrat de noul M2 CS, versiunea de top a coupe-ului compact din gama bavareză. Cererea pentru acest model de performanță a depășit toate estimăr

Inna
Tragedie la Bădiceni. Un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți după ce un șofer beat a intrat cu mașina într-un copac - Photo
Accidente
Tragedie la Bădiceni. Un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți după ce un șofer beat a intrat cu mașina într-un copac

Un accident rutier grav a avut loc în seara zilei de 30 iunie, în satul Bădiceni, raionul Soroca. Un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața, iar alți doi tineri au fost răniți după ce auto

Inna