INP vine cu câteva recomandări importante pentru pietoni şi şoferi! Află aici mai multe!

De Redactor AE   |  7 Decembrie, 2015

Distribuie :

Inspectoratul Național de Patrulare desfășoară în permanență acțiuni, care au scopul de a preveni și diminua numărul accidentelor rutiere. Însă pe lângă activitățile poliției, autorităţile solicită și implicarea cetățenilor prin respectarea regulilor de circulație, atenție și prudență maximă.
În acest sens, INP  vine cu un apel către pietoni și conducătorii auto să dea dovadă de prudență, acum când zilele sunt mai scurte, condițiile meteo de multe ori nefavorabile, iar vizibilitatea redusă. În contextul în care, în special pe străzile slab sau deloc iluminate, pietonii practic nu sînt vizibili, INP recomandă acestora:
- Traversați  strada doar unde le este permis;
- asigurați-vă  din ambele părți la traversarea carosabilului;
- nu traversați strada prin fața sau spatele vehiculelor care staționează;
-  nu alergați pe traseu și fiți siguri  au ați fost observați de către șoferi;
- circulați numai pe trotuar, iar când acesta lipseşte, pe acostamentul din partea stânga a drumului;
- îmbrăcați  haine deschise la culoare sau care conțin elemente reflectorizante.
În anumite situații de risc, reacția, atenția și disciplina șoferului  este esențială, de aceea inspectorii de patrulare îi îndeamnă:
- șofați  cu viteză adecvată, pentru a putea frâna la timp;
- reduceți  viteza și vă angajați  în manevre sau depășiri periculoase în preajma trecerilor pietonale;
- dați  dovadă de maximă atenție, mai ales dacă sînt mașini care staționează, pentru că, în orice moment, de după acestea ar putea să apară un pieton.
Amintim,  INP a demarat recent operațiunea „Pietonul”, care are drept scop prevenirea accidentelor rutiere și diminuarea numărului acestora. De la începutul acestui an, în țară s-au produs 733 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor,  soldate cu 78 de persoane decedate și alte 688  traumatizate.

Recomandate:

Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna