Marele premiu al Australiei - prima cursă F1 din 2014

De AutoExpert   |  17 Martie, 2014

Distribuie :

Noul sezon al Formulei 1 a început duminică cu un Mare Premiu al Australiei plin de elemente necunoscute după introducerea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri.

Mercedes şi-a adeverit statutul de favorită şi a obținut prima victorie din acest an, însă autorul succesului nu a fost Lewis Hamilton, cel care a plecat din pole position, ci coechipierul său Nico Rosberg. Germanul a fost al treilea pe grila de start, însă i-a depăşit cu uşurinţa pe Hamilton şi Daniel Ricciardo chiar în primele clipe ale cursei şi a preluat conducerea, pe care nu a mai cedat-o până la final. Rosberg şi-a construit un avantaj liniştitor atât în prima parte a cursei, cât şi după intrarea Safety Car-ului pe circuit în urma unei pene suferite de Valtteri Bottas, şi a trecut astfel primul linia de sosire cu un avans de peste 20 de secunde.

Lewis Hamilton nici măcar nu a reuşit să rămână în luptă. Britanicul a fost invitat la boxe de inginerul său de curse din cauza unei defecţiuni la unitatea de propulsie, element confirmat ulterior şi de fostul campion mondial. Astfel, retragerea lui Hamilton i-a deschis oportunitatea lui Ricciardo să obţină o performanţă majoră în faţa propriilor suporteri la debutul său pentru Red Bull Racing. Australianul l-a depăşit de asemenea pe Hamilton la start, iar ulterior a reuşit să-şi păstreze poziţia a doua inclusiv după intrarea Safety Car-ului, chiar dacă nu a ţinut pasul cu Rosberg.

Spre finalul cursei, pilotul echipei Red Bull a slăbit ritmul şi a fost ajuns din urmă de Kevin Magnussen, care nu a avut însă oportunitatea să iniţieze un atac decisiv. Chiar şi în acest context, ambii piloţi se află la cea mai bună performanţă a carierei: Ricciardo a terminat pe locul doi la debutul pentru Red Bull (însă a fost exclus din clasamentul cursei deoarece bolidul său consuma mai mult combustibil decât prevede regulamentul: 100 de kilograme timp de o oră), iar Magnussen a debutat în Formula 1 cu un podium.

Performanţa danezului a fost completată de coechipierul său de la McLaren, Jenson Button. Plecat doar de pe locul al 10-lea, britanicul a profitat de intrarea maşinii de siguranţă şi a ajuns pe locul şase, iar ulterior a mai câştigat două poziţii după ultima intrare la boxe şi a terminat pe locul patru, în faţa lui Fernando Alonso care a terminat pe acelaşi loc cinci pentru Ferrari de pe care a luat şi startul în cursă.

Valtteri Bottas şi-a demonstrat din plin calităţile la volanul unui monopost Williams competitiv. Finlandezul a fost doar al 10-lea în calificări din cauza prestaţiei modeste a monopostului pe ploaie, a plecat de pe 15 după înlocuirea cutiei de viteze şi a progresat până pe locul al şaselea până în turul 14. Fiind într-atât de rapid încât nu a reușit să-și mențină bolidul, el a generat intrarea Safety Car-ului pe circuit după o lovitură cu un perete protector care a cauzat o pană la pneul dreapta-spate, însă după revenirea pe traseu pe locul 16 a asigurat spectacolul în ultimele două treimi ale cursei şi a trecut succesiv de piloţii din faţa sa şi a terminat pe un impresionat loc şase.

Ultima sa țintă a fost Nico Hulkenberg (Force India), iar pe Kimi Raikkonen (locul 8) l-a depăşit pentru a doua dată în aceeași cursă după ce conaţionalul său a ieşit uşor în decor.

Coechipierul său, Felipe Massa, avea obiective mari înaintea cursei de debut, însă rezultatul modest din calificări a jucat un rol important în evoluţia sa. Pilotul echipei Williams a ajuns doar până în primul viraj al primului tur, într-un moment în care a fost lovit puternic din spate de Kamui Kobayashi. Cei doi au fost nevoiţi să abandoneze, iar pilotul echipei Caterham şi-a admis eroarea într-un mesaj publicat câteva minute mai târziu pe reţeaua de socializare Twitter.

Sebastian Vettel, cvadruplul campion mondial, în tentativa de a recupera teren după plasarea doar pe locul 12 al grilei de start, a abandonat în turul şapte după ce pierduse câteva poziţii în pluton. Cel mai probabil, cauza abandonului a fost o defecţiune la motor, însă germanul este impulsionat de locul doi obţinut de coechipierul său Ricciardo.

Toro Rosso a terminat cursa în puncte cu ambii piloţi, Jean-Eric Vergne obţinând locul nouă în fata debutantului Daniil Kvyat, care punctează astfel la debutul sau în Marele Circ, devenind astfel cel mai tânăr pilot care obține puncte într-o cursă de Formula 1.

Sergio Perez (Force India) a terminat pe 11 în faţa celor de la Sauber reprezentaţi de Adrian Sutil şi Esteban Gutierrez, în timp ce Max Chilton şi Jules Bianchi au terminat de asemenea cursa pentru Marussia, însă ultimul nu a fost considerat clasat, fiind la şase tururi în spatele lui Rosberg.

Pe lângă cele patru abandonuri menţionate mai sus, alţi trei piloţi nu au ajuns la finalul cursei: Marcus Ericsson de la Caterham, și ambii piloți de la Lotus (din motive tehnice pentru Pastor Maldonado şi Romain Grosjean).

Sezonul 2014 al Formulei 1 continua în week-end-ul 28-30 martie cu Marele Premiu al Malaysiei de pe circuitul de la Sepang.

[gallery ids="40051,40052,40053,40054,40055,40056,40057,40058"]

Recomandate:

Record de vânzări! G-Class a avut cele mai multe exemplare comercializate anul trecut - Photo
Noutăți
Record de vânzări! G-Class a avut cele mai multe exemplare comercializate anul trecut

Vânzările lui G-Class au înregistrat cifre record pe parcursul anului 2025. Mercedes a vândut cu 23% mai multe mașini, fiind comercializate aproape 50.000 de exemplare. &Ici

Inna
(FOTO) Kia prezintă K4 Sportswagon, un break pe care îl dedică pentru piața europeană - Photo
Noutăți
(FOTO) Kia prezintă K4 Sportswagon, un break pe care îl dedică pentru piața europeană

Kia prezintă primele imagini și informații despre breakul K4. Noul model va ajunge în curând și în Europa, iar numele deplin al acestuia este L4 Sportswagon.  Odată cu

Inna
Noapte cu scandal pentru un procuror din Glodeni, care este vizat într-un dosar pentru șofat în stare de ebrietate - Photo
Sociale
Noapte cu scandal pentru un procuror din Glodeni, care este vizat într-un dosar pentru șofat în stare de ebrietate

Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni, Ion Crișciuc, este cercetat penal după un incident petrecut pe parcursul cursul nopții, în zona municipiului Bălți. Acesta a fo

Inna
(FOTO) Viitorul BMW M3 electric va avea 4 motoare și posibilitatea de a decupla complet puntea față - Photo
Noutăți
(FOTO) Viitorul BMW M3 electric va avea 4 motoare și posibilitatea de a decupla complet puntea față

Era modelelor de performanță cu zero emisii este din ce în ce mai aproape. De câțiva ani, BMW lucrează intens asupra dezvoltării noii generații de modele de performanță. Primul model va M3

Inna
O legendă renaște în tăcere. Cum arată reinterpretarea surpriză a Honda NSX semnată Italdesign - Photo
Noutăți
O legendă renaște în tăcere. Cum arată reinterpretarea surpriză a Honda NSX semnată Italdesign

Italdesign readuce în atenția pasionaților de mașini sport una dintre cele mai emblematice creații ale industriei auto japoneze, printr-un concept care reinterpretează celebra Honda NSX. Prototi

Inna
A pierdut controlul asupra volanului? Un șofer de doar 28 de ani s-a tamponat într-un pilon electric - Photo
Accidente
A pierdut controlul asupra volanului? Un șofer de doar 28 de ani s-a tamponat într-un pilon electric

Un șofer de 28 de ani, fiind la volanul unui BMW Seria 8, s-a tamponat într-un pilon electric. Accidentul a avut loc astăzi, 14 decembrie, pe str. Albișoara din capitală. În urma

Inna
Un copil de doar 8 luni a decedat în urma unui accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un copil de doar 8 luni a decedat în urma unui accident rutier. Poliția investighează cazul

Un grav accident rutier a avut loc astăzi. Un bărbat de 27 de ani și un copil de doar opt luni, au decedat.  Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc pe traseul R-3, în direcț

Inna
Un tânăr de 25 ani riscă să fie privat de libertate, după ce a urcat în stare de ebrietate și fără permis la volan - Photo
Accidente
Un tânăr de 25 ani riscă să fie privat de libertate, după ce a urcat în stare de ebrietate și fără permis la volan

Un tânăr de 25 de ani a urcat la volan în stare avansată de ebrietate și nici măcar nu deținea permis de conducere. Drept consecință, tânărul nu s-a isprăvit cu controlul asupra vola

Inna