Mercedes-AMG ripostează cu noul model GLC63 AMG. Porsche Macan ar trebui să se îngrijoreze

De Redactor AE   |  6 Aprilie, 2017

Distribuie :

Mercedes-Benz a decis să ne surprindă din nou! Germanii au lansat versiunea AMG pentru crossoverul GLC, rivalul lui BMW X3, Audi Q5 şi, mai mult sau mai puţin, Porsche Macan.

După ce au zădărât publicul cu versiunea GLC43 AMG, nemţii s-au gândit că e bine totuşi să mai includă în portofoliul AMG o maşină bestială şi astfel a apărut noul GLC63 AMG, un crossover care arată foarte bine şi mai nou, suntem siguri că se şi conduce bine.

Premiera mondială a celui mai performant GLC produs vreodată va avea loc la Salonul Auto de la New York, în luna aprilie (14-23). Crossoverul va aduce în faţa publicului american 476 de CP şi 650 Nm de cuplu motor, produşi de unitatea V8 bi-turbo. Pentru cei greu de mulţumit, există şi versiunea S Model, care urcă puterea motorului la 510 CP şi 700 Nm. În ambele cazuri puterea benzinarului este trimsă sistemului de tracţiune integrală prin intermediul transmisiei automate cu nouă rapoarte.

Cât despre design, vedeţi şi voi imaginile, că noi nu prea avem ce comenta. Arată foarte tare, în special în nuanţa mat şi cu jantele de 21 de inch!

Recomandate:

„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna