Mercedes sărbătoreşte 40 de ani de E-Class Coupe. Iată cu ce model îşi începe istoria

De Redactor AE   |  22 Februarie, 2017

Distribuie :

În urmă cu 40 de ani, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, Mercedes-Benz prezenta o nouă generaţie de coupe-uri, botezate C123. Modelul, derivat dintr-un sedan, a avut priză la public şi a fost considerat astfel părintele E-Class-ului Coupe.

Chiar dacă mulţi ar putea spune că primile coupe-uri din gama E, au început de fapt cu CLK-ul, istoricii de la Mercedes-Benz sunt de altă părere. Şi dacă ar fi să îi credem pe cuvânt atunci anume C123-ul este caroseria care serveşte punct de plecare pentru unul dintre cele mai populare coupe-uri de la Mercedes.

Vândut în aproximativ 100.000 de exemplare, vreme de numai 8 ani (în august 1985 a încetat producţia în serie), coupe-ul a fost cunoscut clienţilor în mai multe versiuni, printre care 230C, 280 C, 280 CE şi chiar o versiune turbo-diesel, 300 CD. Motoarele germanilor produceau între 80 şi 156 de cai putere, cifre impresionante pentru acea perioadă.

Maşina semăna foarte mult cu modelul în patru uşi doar că avea o siluetă mult mai elegantă. Acest lucru se datora în mare parte uşilor alungite, lipsei pilonului B între geamurile laterale, o trăsătură caracteristică păstrată şi astăzi, dar şi a lungimii totale mai mici. Deasemenea, coupe-ul avea şi garda la sol redusă cu câţiva milimetri.

Abia peste zeci de ani mai târziu, Mercedes a decis să schimbe nomenclatura modelelor, adoptând astfel E-Class-ul Coupe şi renunţând la litera C pentru acestea, literă care astăzi este atribuit coupe-urilor C-Class.

[caption id="attachment_74221" align="alignnone" width="1600"]Exportschlager: Der Mercedes-Benz der oberen Mittelklasse (Baureihe 123, 1975 bis 1985, hier ein Coupé) verkaufte sich auch im Ausland gut, rund 1 080 000 Wagen wurden exportiert. ;Export leader: The Mercedes-Benz intermediate class (123 series, 1975 to 1985, here as a coupé) sold well abroad; some 1,080,000 cars were exported.; Exportschlager: Der Mercedes-Benz der oberen Mittelklasse (Baureihe 123, 1975 bis 1985, hier ein Coupé) verkaufte sich auch im Ausland gut, rund 1 080 000 Wagen wurden exportiert. ;Export leader: The Mercedes-Benz intermediate class (123 series, 1975 to 1985, here as a coupé) sold well abroad; some 1,080,000 cars were exported.;[/caption]

[caption id="attachment_74222" align="alignnone" width="1600"]Mercedes-Benz Coupé der Baureihe C 123 (1977 bis 1985). Foto aus dem Jahr 1980. ;Mercedes-Benz coupé in the C 123 (1977 to 1985) model series. Photograph dated 1980.; Mercedes-Benz Coupé der Baureihe C 123 (1977 bis 1985). Foto aus dem Jahr 1980. ;Mercedes-Benz coupé in the C 123 (1977 to 1985) model series. Photograph dated 1980.;[/caption]

[caption id="attachment_74223" align="alignnone" width="1600"]Mercedes-Benz Coupé der Baureihe C 123 (1977 bis 1985). Foto aus dem Jahr 1980. ;Mercedes-Benz coupé in the C 123 (1977 to 1985) model series. Photograph dated 1980.; Mercedes-Benz Coupé der Baureihe C 123 (1977 bis 1985). Foto aus dem Jahr 1980. ;Mercedes-Benz coupé in the C 123 (1977 to 1985) model series. Photograph dated 1980.;[/caption]

[caption id="attachment_74225" align="alignnone" width="1600"]Drei Freunde: Coupé, Limousine und T-Modell der Mercedes-Benz Baureihe 123 (1975 bis 1985) im Gruppenbild. ;Three friends: Coupé, saloon and estate from the Mercedes-Benz 123 series (1975 to 1985) in a group portrait; Drei Freunde: Coupé, Limousine und T-Modell der Mercedes-Benz Baureihe 123 (1975 bis 1985) im Gruppenbild. ;Three friends: Coupé, saloon and estate from the Mercedes-Benz 123 series (1975 to 1985) in a group portrait;[/caption]

[caption id="attachment_74226" align="alignnone" width="1600"]Mercedes-Benz Coupé der Baureihe C 123 (1977 bis 1985). ;Mercedes-Benz coupé in the C 123 (1977 to 1985) model series.; Mercedes-Benz Coupé der Baureihe C 123 (1977 bis 1985). ;Mercedes-Benz coupé in the C 123 (1977 to 1985) model series.;[/caption]

c123

Recomandate:

„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna