Minerva – primul supercar belgian de 400 km/h

De AutoExpert   |  2 Iulie, 2013

Distribuie :

Minerva – primul supercar belgian de 400 km/h

Şi tot aşa cum au încercat-o mai mulţi până acum, Minerva doreşte să reînvie printr-un supercar exclusivist, numit Minerva J. M. Brabazon, în cinstea lordului John Moore Brabazon of Tara, care a fost implicat activ în compania auto Minerva, atât în consiliul de conducere, cât şi în calitate de pilot de curse.

Astfel, deoarece Minerva pe parcursul întregii sale activităţi construia maşini exclusiviste, revenirea pe scena auto se doreşte în stil mare, cu un supercar extrem de performant.

Meniul tehnic este promis ca fiind de top, începând de la şasiul din fibră de carbon şi caroseria din kevlar până la propulsia hybridă de tip plug-in, care asociază un motor V12 dotat cu două turbocompresoare şi două motoare electrice, acestea punând în mişcare roţile din faţă.

La moment însă, nu există vreo informaţie despre performanţele dinamice cu excepţia vitezei maxime, care ni se promite că va fi mai mare de 400 km/h. Rămâne doar să le urăm succes belgienilor şi să vedem cât va costa acest presupus rival al lui Bugatti Veyron, McLaren P1 sau Ferrari LaFerrari, precum şi dacă Minerva va reuşi să revină pentru o perioadă de timp mai îndelungată în olimpul brandurilor auto renumite.

Recomandate:

Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design - Photo
Noutăți
Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design

Cel mai mic model Jeep din Europa se pregătește de un upgrade discret, dar important. Primele imagini oficiale dezvăluie schimbări subtile care anunță un look mai modern.Marca americană a pub

Inna
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație - Photo
Noutăți
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație

Cel mai popular model electric Audi revine într-o versiune îmbunătățită, cu funcții inovatoare și autonomie extinsă. Noul facelift aduce schimbări discrete la design, dar salturi important

Inna
Audi accelerează ofensiva electrică în China și prezintă noul AUDI E7X, care promite autonomie impresionantă - Photo
Noutăți
Audi accelerează ofensiva electrică în China și prezintă noul AUDI E7X, care promite autonomie impresionantă

Prezentat la Beijing, noul SUV electric dezvoltat împreună cu SAIC marchează un nou pas strategic pentru Audi pe cea mai mare piață auto din lume.Constructorul german a dezvăluit oficial mod

Inna
Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate - Photo
Noutăți
Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate

Piețele energetice reacționează rapid la impasul diplomatic dintre Washington și Teheran. Eșecul negocierilor reaprinde temerile privind aprovizionarea globală cu petrol.Prețurile petrolului au &i

Inna
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere - Photo
Sociale
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere

O încercare de a obține un permis de conducere prin informații eronate s-a transformat într-o pedeapsă costisitoare. Instanța a aplicat o amendă semnificativă și restricții suplimentare.

Inna
Alfa Romeo pune pe pauză electrificarea totală. CEO-ul avertizează că lumea nu este pregătită - Photo
Noutăți
Alfa Romeo pune pe pauză electrificarea totală. CEO-ul avertizează că lumea nu este pregătită

Deși planurile inițiale vizau o tranziție rapidă spre electric, realitatea pieței schimbă direcția. Alfa Romeo își regândește strategia și păstrează motoarele clasice în joc.Șefu

Inna