Mitsubishi a anunțat condițiile necesare pentru lansarea noului Lancer Evolution!

De Pavel   |  25 Iunie, 2021

Distribuie :

Președintele Mitsubishi, Takao Kato, a ridicat problema apariției unei noi generații Lancer Evolution, în cadrul reuniunii acționarilor companiei. Potrivit publicației Drive.com.au, cu referire la șeful mărcii, o astfel de mașină de performanță nu va apărea pe piață în viitorul apropiat.

Potrivit lui Kato, producătorul auto a închis anul financiar precedent cu un deficit enorm, iar reînvierea companiei este principala condiție pentru producția de mașini de nișă, de care au nevoie doar fanii mărcii.

Zvonurile despre posibila înviere a modelului Evolution au apărut pe fondul planurilor de reînviere a diviziei de performanță Mitsubishi Ralliart. În luna mai a acestui an, a devenit cunoscut faptul că marca japoneză lansează din nou sub brand-ul, care din anii 1980 până în 2010 a fost implicat în dezvoltarea și pregătirea mașinilor de curse ale companiei, precum și a produs piese tuning. Fanii mărcii au presupus că acest lucru ar duce la reapariția vehiculului de performanță Lancer Evolution.

Lancer Evolution a fost produs în perioada anilor 1992-2016. Versiunea de adio Lancer X Evolution, a fost asamblată într-un număr de doar 1.600 de exemplare. Sub capota lui Lancer Evolution Final Edition, a fost instalat un benzinar turbo de 2.0 litri volum, capabil de 303 cai putere gestionați de o cutie manuală cu cinci trepte.

În urmă cu câțiva ani, unul dintre exemplarele Final Edition cu un parcurs de numai 56 de kilometri, a fost vândut la licitațue cu 87.888 de dolari, în timp ce prețul său inițial era de 37.995 de dolari.

 

Recomandate:

Un Renault s-a răsturnat pe un sens giratoriu din capitală. Traficul a fost paralizat, iar circulația troleibuzelor - afectată - Photo
Accidente
Un Renault s-a răsturnat pe un sens giratoriu din capitală. Traficul a fost paralizat, iar circulația troleibuzelor - afectată

Un Renault s-a răsturnat pe sensul giratoriu, iar intervenția serviciilor de urgență a blocat circulația și a dus la modificarea mai multor rute de troleibuz.Impactul s-a produs la inter

Inna
Mitsubishi readuce la viață legendarul Pajero. Primul teaser oficial anunță revenirea celebrului SUV - Photo
Noutăți
Mitsubishi readuce la viață legendarul Pajero. Primul teaser oficial anunță revenirea celebrului SUV

După cinci ani de absență, unul dintre cele mai cunoscute modele off-road japoneze se pregătește de revenire. Mitsubishi a confirmat oficial lansarea unei noi generații Pajero și a publicat prima imag

Inna
Volkswagen spune adio cutiilor manuale în SUA. Jetta GLI pierde ultima versiune „cu trei pedale” - Photo
Noutăți
Volkswagen spune adio cutiilor manuale în SUA. Jetta GLI pierde ultima versiune „cu trei pedale”

Epoca transmisiilor manuale pentru Volkswagen în Statele Unite a ajuns oficial la final. Constructorul german a confirmat eliminarea versiunii manuale pentru Jetta GLI, ultimul model din gama am

Inna
Stellantis pregătește o ofensivă majoră pe segmentul utilitarelor: 11 modele noi și un vehicul autonom până în 2030 - Photo
Noutăți
Stellantis pregătește o ofensivă majoră pe segmentul utilitarelor: 11 modele noi și un vehicul autonom până în 2030

Stellantis accelerează dezvoltarea diviziei sale de vehicule comerciale și anunță unul dintre cele mai ambițioase planuri din industrie. Grupul auto va lansa 11 utilitare noi în următorii ani, i

Inna
Valabilitatea permiselor de conducere pentru șoferii de peste 70 de ani, mai scurtă. Când intră în vigoare noile reguli - Photo
Sociale
Valabilitatea permiselor de conducere pentru șoferii de peste 70 de ani, mai scurtă. Când intră în vigoare noile reguli

Republica Moldova schimbă regulile pentru conducătorii auto seniori. Odată cu introducerea noului model de permis de conducere, autoritățile vor reduce perioada de valabilitate a documentului pentru ș

Inna
Transalpina se redeschide pentru trafic. Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România poate fi traversat din nou - Photo
Noutăți
Transalpina se redeschide pentru trafic. Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România poate fi traversat din nou

După luni întregi în care accesul a fost restricționat din cauza condițiilor de iarnă, Transalpina revine în atenția șoferilor. Autoritățile au anunțat redeschiderea circulației pe u

Inna