Valabilitatea permiselor de conducere pentru șoferii de peste 70 de ani, mai scurtă. Când intră în vigoare noile reguli
De Inna | 29 Mai, 2026
Republica Moldova schimbă regulile pentru conducătorii auto seniori. Odată cu introducerea noului model de permis de conducere, autoritățile vor reduce perioada de valabilitate a documentului pentru șoferii care au trecut de 70 de ani, în linie cu practicile aplicate deja în mai multe state europene.
Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a anunțat că noile permise vor avea o valabilitate limitată la cinci ani pentru persoanele de peste 70 de ani. Măsura face parte din procesul de armonizare a legislației naționale cu directivele Uniunii Europene.
„Permisele de tip nou, odată cu transpunerea directivei europene, de la vârsta de 70 de ani, perioada de valabilitate este de cinci ani a permisului. Și asta e o chestiune obligatorie. În unele state europene care își iau treaba extrem de serios, după vârsta de 75 de ani verificările se fac chiar în fiecare an sau o dată la doi ani. Poți să ai permisul, dar concluzia medicului îți poate suspenda dreptul de a conduce”, a declarat Mircea Eșanu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
Noile prevederi au fost anunțate în contextul lansării noului model de permis de conducere, pus în circulație începând cu 28 mai. Documentul vine cu 46 de elemente de securitate și include un cod QR care permite verificarea rapidă a autenticității, inclusiv în afara țării.
În majoritatea statelor europene, nu există o limită maximă de vârstă pentru conducătorii auto, însă după împlinirea vârstei de 70 de ani sunt aplicate reguli speciale privind reînnoirea permisului și controalele medicale periodice.
Un exemplu similar este România, unde șoferii cu vârsta de peste 70 de ani trebuie să își reînnoiască permisul la fiecare cinci ani, iar cei care au depășit 80 de ani sunt obligați să facă acest lucru o dată la doi ani.