Modele mai rar întâlnite. Vezi un Mercedes-Benz SL320 de vânzare la noi în ţară

De Redactor AE   |  10 Aprilie, 2017

Distribuie :

Se întâmplă des ca, navigând pe site-ul de anunţuri local, 999.md, să descoperi şi câte o bijuterie de maşină, cum este acest roadster Mercedes-Benz SL320. Sportiva îşi caută acum un nou stăpân şi cine ştie, poate are noroc.

Anunţul l-am descoperit întâmplător, în news feed şi chiar dacă nu este garnisit cu informaţii din belşug şi poze care să reflecte starea reală a maşinii, totuşi tinem să credem că, cei cu adevărat interesaţi vor găsi timpul necesar pentru a vedea cu ochii proprii maşina. Cunoscut sub codul de caroserie R129, primul Mercedes-Benz SL a debutat în 1989 şi s-a menţinut pe linia de asamblare până în 2001!

Roadsterul era construit pe platforma scurtată a celebrului W124 şi a fost echipat cu o gamă largă de motoare, toate benzinare, cu volum de 2.8, 3.0, 3.2, 5.0 şi 5.5, 6.0, 7.0 şi chiar 7.3 litri în versiunile AMG! Exemplarul din anunţ a fost echipat cu un motor de 3.2 litri, ce produce în jur de 228 CP (231 PS), iar preţul cerut de proprietar se ridică la 10.500 de euro!

Pe lângă acoperişul moale, pliabil, constructorul german a pus la dispoziţia clienţilor săi şi un hardtop, din aluminiu, care putea fi montat pe timpul sezonului rece. Spre fericirea viitorului proprietar, maşina înmatriculată în ţara noastră şi-a păstrat hardtop-ul.

Chiar dacă preţul ar putea părea exagerat, gândiţi-vă că în total au fost produse 213.089 de modele în toată lumea şi nu se ştie câte mai sunt vii şi astăzi. Nu o fi chiar o maşină de colecţie însă cu siguranţă că pentru un fan Mercedes-Benz este un vis!

Recomandate:

Un bărbat a fost spulberat de un Mercedes, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni - Photo
Accidente
Un bărbat a fost spulberat de un Mercedes, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni

Un șofer de 41 de ani, în timp ce conducea un Mercedes, a lovit un bărbat pe o stradă din localitatea Trușeni. Accidentul s-a produs ieri, 24 decembrie, în jurul orei 18:45. Bărba

Inna
Un Chevrolet Corvette a stabilit un record mondial, după ce a atins 315 km/h cu un pom de Crăciun montat pe plafon - Photo
Noutăți
Un Chevrolet Corvette a stabilit un record mondial, după ce a atins 315 km/h cu un pom de Crăciun montat pe plafon

Un nou record mondial inedit a fost stabilit de un Chevrolet Corvette, care a reușit să atingă 315 km/h, având instalat un brad de Crăciun pe plafon. Tentativa a avut loc cu c&aci

Inna