Moldovenii continuă să fie printre cei mai indisciplinaţi şoferi. O confirmă cifrele amenzilor

De Redactor AE   |  5 Mai, 2015

Distribuie :

Persoanele implicate în traficul rutier continuă să nu respecte regulamentul circulației rutiere pe drumurile locale și naționale. Numai în primele patru zile ale lunii mai 2014, agenții rutieri au întocmit sute de procese verbale pentru nerespectarea Codului Rutier.

Conforma datelor oferite de INP, în primele patru zile ale lunii mai, 762 de conducători auto au fost documentați pentru depăşirea vitezei de circulaţie stabilită, iar 54 de motocicliști pentru conducerea unităților de transport în lipsa permisului de conducere,191 de pietoni pentru încălcarea regulilor de circulaţie, 16 șoferi documentați pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, iar alți 87 de șoferi au fost suspectați de conducerea vehiculelor în stare de ebrietate.

Inspectoratul Național de Patrulare își intensifică activitățile de prevenire a încălcărilor Regulamentului circulației rutiere prin cadrul operațiunilor ”Viteza”, ”Pietonul”, ”Motociclistul”, ”Autobuzul”. În această ordine de idei, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă participanților la trafic să respecte întocmai cerințele Regulamentului circulației rutiere pentru evitarea evenimentelor tragice pe drumurile din țară.

Recomandate:

Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare - Photo
Noutăți
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare

Volkswagen a amânat lansarea viitorului Golf electric. Producătorul german a motivat această decizie prin costurile ridicate, necesare pentru readaptarea fabricii de la Wolfsburg pentru pro

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german

Porsche Taycan Turbo GT a stabilit un record nou în Australia. Cea mai puternică versiune de performanță a modelului electric a realizat un timp record pe sfertul de milă pe pista Sydney Dragway

Inna
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT

Mercedes AMG GT ar putea primi o versiune electrică. Constructorul din Stuttgart ia în considerare dezvoltarea unei versiuni cu zero emisii. Cel puțin, în acest moment se evaluează viabili

Inna