Moldovenii nu se opresc din "importat" maşini furate!

De Redactor AE   |  9 Septembrie, 2015

Distribuie :

Poliţiştii de frontieră din punctul de trecere ”Giurgiulești-Galați” au depistat un autoturism de model BMW 525D, care figura în baza de date Interpol ca fiind furat. Reținerea a avut loc la data de 27 august curent, în timpul controlului de frontieră efectuat pe sensul de ieșire din țară.

Mijlocul de transport era condus de către un cetăţean al Republicii Moldova, în vârstă de 33 de ani. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul se află la consemn Interpol, alerta fiind introdusă de către autorităţile Olandei.

Totodată, inspectorilor de frontieră le-au apărut suspiciuni referitor la autenticitatea împuternicirilor notariale emise pe numele șoferului și a soției acestuia, pretinse a fi eliberate de către o companie notarială din România. Astfel, în vederea elucidării circumstanțelor invocate, actele nominalizate au fost transmise spre verificare Centrului Comun de Contact Galaţi, care a intervenit cu un demers în adresa instituțiilor abilitate române pentru stabilirea veridicității datelor prezentate.

Răspunsul la solicitarea înaintată nu s-a aşteptat mult, astfel că a fost adeverit uzul de fals din actele de însoțire a mijlocului de transport reținut la sfârșitul lunii august. Autoritatea română a confirmat că mandatele respective nu sunt înregistrate în baza de date a biroului notarial indicat, fiind relevați și indici de falsificare a semnăturilor și ștampilelor aplicate. Momentan, mijlocul de transport rămâne indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere, concomitent, fiind inițiată o altă cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în actele oficiale, prevazută de art.361 al. (1) al Codului Penal.

Persoanele implicate în incident riscă o amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani

Recomandate:

BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business

Presiunea venită din SUA și ofensiva producătorilor chinezi obligă Volkswagen să ia decizii dificile, inclusiv restructurări ample și o transformare profundă a strategiei globale.Volkswagen Group

Inna
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată - Photo
Sociale
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată

Un proiect de hotărâre elaborat de Guvern prevede majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de Agenția Servicii Publice, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru eliberarea documentelo

Inna
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta - Photo
Accidente
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta

Un copil în vârstă de șapte ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hâncești. Incidentul a avut loc &icir

Inna
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna