Noi obligațiuni pentru șoferi, aceștia vor trebui să treacă o dată în cinci ani examene medicale.

De Andrei Tabuica   |  26 August, 2015

Distribuie :

Noi obligațiuni pentru șoferi, aceștia vor trebui să treacă o dată în cinci ani examene medicale. Cel puțin așa prevede un nou proiect de lege elaborat de Ministerul Sănătății.

După ce vor trece controalele medicale, rezultatele acestora vor fi incluse într-o bază de date, la care vor avea acces medicii şi poliţia.Totodată, permisul de conducere nu va fi eliberat sau reînnoit în cazul persoanelor care suferă de boli grave ale sistemului cardiovascular, osos şi nervos.

Documentul face referire la maladii noi care, anterior, nu erau considerate periculoase pentru şoferi. Este vorba despre vederea dublă, problemele osteomusculare, diabetul, aritmiile cardiace şi epilepsia.

Şoferii pot pierde însă controlul volanului nu doar din cauza bolilor fiziologice.

Este de precizat că, conform medicilor, unele accidente rutiere se produc din cauza problemelor de ordin psihic şi emoţional, până acum în ţara noastră acestă procedură nu a fost obligatorie, pe când în occident este practicată de mult timp iar mulți șoferi pică aceste teste.

Recomandate:

Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată - Photo
Sociale
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată

Un proiect de hotărâre elaborat de Guvern prevede majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de Agenția Servicii Publice, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru eliberarea documentelo

Inna
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business

Presiunea venită din SUA și ofensiva producătorilor chinezi obligă Volkswagen să ia decizii dificile, inclusiv restructurări ample și o transformare profundă a strategiei globale.Volkswagen Group

Inna
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta - Photo
Accidente
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta

Un copil în vârstă de șapte ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hâncești. Incidentul a avut loc &icir

Inna
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna