Noul Seria 5 este disponibil și în versiuni PHEV. BMW suplinește gama cu 2 versiuni noi
De Inna | 28 Septembrie, 2023
BMW a lansat două versiuni noi pentru noul Seria 5. Modelul este acum disponibil și cu sistem de propulsie PHEV.
Prima versiune este numită 530e, și are la bază un propulsor hibrid, alcătuit dintr-un motor pe benzină cu 4 cilindri de 2.0 litri volum și dintr-un motor electric. În această configurație beneficiezi de 299 CP și 450 Nm de cuplu motor. Accelerația până la 100 km/h durează 6.3 secunde, iar viteza maximă este limitată la 230 km/h.
În mod pur electric, noul 530e poate rula între 93 și 103 km. În același mod, viteza este limitată la 140 km/h.
Cea de-a doua versiune promite performanțe mai bune. 550e xDrive obține un benzinar de 3.0 litri volum, cu 6 cilindri și desigur că un motor electric. În această configurație, sistemul de propulsie dezvoltă 489 CP și un cuplu de 700 Nm. Sprintul 0-100 km/h este atins în doar 4.3 secunde. Ce ține de viteza maximă, aici ea este limitată la 250 km/h.
Partea mai puțin bună e că în configurația mai puternică, autonomia scade. Astfel, în modul pur electric, 550e xDrive poate parcurge între 83 și 90 km. De menționat că ambele versiuni sunt alimentate cu o baterie de 19.4 kWh, care poate fi încărcată complet în 3 ore și 15 minute.
Versiunile hibride ale noului Seria 5 vor fi disponibile pe piață, începând cu luna noiembrie. În Germania, prețul pentru un 530e pornește de la 65.300 euro, iar pentru un 550e xDrive de la 77.300.