Noutăți
N-am luat nicodată un model de Aston Martin ca fiind o maşină supersport, extrem de performantă, de o înaltă precizie şi ultrarapidă. Mai degrabă mi s-a asociat cu imaginea unei limuzine printre GT-ur
Debutul mondial al noului Audi RS3 Sedan este programat abia pentru anul viitor 2017 însă acum cât încă-i vreme frumoasă, germanii l-au scos la un tur pe circuit. Evident că o maşină de performanţă tr
âCu siguranţă că spaniolii nu s-au aşteptat să înregistreze un asemenea succes cu primul său crossover de serie, modelul Ateca. Doritori de a procura această maşină sunt o mulţume, iar comenzile nu co
Dacă tot ai hotărît să-ți surprinzi iubitul sau iubita cu ceva deosebit, iar tu, încă nu te-ai decis ce cadou să-i faci, află că sex-ul în mașină ar fi cea mai plăcută surpriză!Astăzi, sex-ul în maș
Un taximetrist băut din capitală s-a dat în spectacol în fața agenților de patrulare atunci cînd acesta a fost tras pe dreapta. Mai mult, șoferul în vîrstă de 34 de ani a devenit și agresiv declarînd
La noi ca la nimeni. Când satul arde, baba se piaptănă. Pentru a ne bucura mâine de o mare paradă şi o sărbătoare practic inexistentă (de vreme ce nu suntem liberi nici până astăzi), autorităţile se p
Tombolă, loterie, extragere, toate aceste cuvinte sunt strâns legate de noroc. Iar norocul spun unii că poţi să ţi-l cumperi. Ei bine în cazul de faţă, tot ce ai de cumpărat este un voucher în valoare
O să fii plăcut surprins să afli că AvtoVaz-ul chiar s-a trezit din somnul cel de "moarte" şi tind spre a ţine pasul cu realitatea. Iar în industria auto, marii producători au avansat extrem de mult,
Volvo şi-a propus să doboare noi recorduri de viteză în rândul camioanelor şi iată că acest lucru le-a reuşit. Suedezii au setat noi limite pentru categoriile de 500 şi 1000 de metri, iar camionul bot
Este plăcut să urmăreşti cu producătorul de automobile coreean avansează în industria auto. Recent Kia a prezentat primul său hybrid construit pe baza modelului Optima. Încă de la bun în ceput coreeni
Inpsectoratul Naţional de Patrulare, în comun cu Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie au desfăşurat o nouă acţiune de combatere a fenomenului de corupere activă exercitată asupra angajaților In
Când vine vorba de colecţionarii de automobile, o bună parte dintre cititorii noştri îşi imaginează chipul unui bărbat trecut de pragul celor 50 de ani, îmbrăcat la patru ace, cu un cont interminabil
Un accident cu implicarea unui motociclist a avut loc acum citeva ore în capitală. Motociclistul în stare gravă a fost transportat la spital.Incidentul s-a produs pe bl.Ștefan cel Mare iar în utma i
De ce să evoluăm când e clar că era mai bine să rămânem în copaci , ca maimuţele. De ce să ai respect şi demnitate şi să fii sărac, când poţi fi un porcuşor dar cu o maşină de lux. La ce bun să repari
De obicei, maşinile noi se devalorizează destul de rapid iar în câţiva ani maşina scade cu cel puţin 40% în preţ. Mai ales dacă vorbim despre maşinile gândite pentru consumatorii de rând, accesibile,
"Victoria" ruşilor în Crimeea a fost marcată corespunzător de studenţii unei unversităţi tehnice din Moscova. Aceştia au derulat propriul proiect, denumit "Crimeea", iar scopul principal nu era să mai
Tesla Motors tocmai a dezvăluit detalii picante despre noile versiuni Model S şi Model X. Potrivit oficialilor acestea vor fi alimentate de baterii de 100kWh, de unde vine şi numele P100D. Totodată am
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat astăzi pe pagina sa de web oficială, noile prețuri plafon de comercializare cu amănuntul a carburanților în perioada 23 august - 6
Concernul Daimler, în componenţa căruia intră şi Mercedes-Benz, a anunţat că le-a oferit partenerilor săi chinezi BAIC, posibilitatea de a utiliza platforma veche a lui E-Class pentru a construi propr
Pas cu pas, actualul model de BMW Seria 5, generaţia F10, se pregăteşte să predea estafeta succesorului său, cunoscut sub numele de cod G30. Sedanul bavarezilor a stârnit mult interes în rândul împăti