Noutăți
VW Golf TDI Bluemotion – cel mai economic GolfVolkswagen Golf VII TDI Bluemotion vine cu o serie de dotări speciale al căror ţel e să îmbunătăţească cifrele de la consumul de carburant şi emiter
Bugatti crează un Super Veyron de 1.500 CPPublicaţia britanică săptămânală, Autocar, informează că Bugatti pregăteşte un noul model Veyron ce va fi lansat anul viitor – cea mai puternică versiun
Mercedes AMG şi Pirelli au primit doar o pedeapsă uşoarăTribunalul de la Paris care a judecat cazul testului Mercedes-Pirelli a decis că echipa de Formula 1 din Germania va primi o pedeapsă uşoa
Audi a câştigat pentru a XII-a oară cursa de 24 de ore de la Le MansEdiţia de anul acesta a celei mai grele curse de anduranţă din lume – 24 de ore de la Le Mans 2013, a reuşit să continue tradi
Britanicii de la Lotus au dat naştere companiei Lotus Motorcycles ce lucrează alături de Daniel Simon, fost designer în cadrul concernului VAG, echipa Kodewa şi grupul german Holzer iar Primul model p
VW Transporter – cea mai rapidă dubă de pe NurburgringAproape toţi producătorii de maşini încearcă să scoată timpi cât mai mici pe legendarul circuit german Nürburgring. Însă ei nu-s unicii, ală
Audi – încă un pole-position în cursa de 24 de ore de la Le MansLoic Duval a reuşit să obţină cel mai bun tur cronometrat (3m22.349 în timpul primei sesiuni de calificări de miercuri noapte) pe
Fiat 500L a primit încă două locuriCitadina Fiat 500 a primit un nou frate mai mare, numit de această dată 500L Living – un monovolum de 4.35 metri lungime, care oferă şapte locuri şi un portbag
Platforma modulară în viziunea Grupului Renault-NissanPrima platformă modulată – Common Module Family (CMF), a grupului Renault-Nissan va fi lansată în a doua parte a lui 2013 şi va sta iniţial la
Suzuki Swift faceliftSuzuki Swift, ajuns la a treia generaţie în 2010, va primi un facelift, drept dovadă servind faptul că, reprezentanţii diviziei belgiene a mărcii Suzuki s-au grăbit să prezi
Clio IV RS vs. Clio III RS vs. 208 GTILa momentul apariţiei noii generaţii a lui Renault Clio RS, majoritatea experţilor din domeniu spuneau că noua transmisie şi noua motorizare au stricat farm
Al doilea facelift pentru Renault KoleosRenault Koleos a primit un nou facelift, lansat la Salonul Auto de la Buenos Aires. Alături de o parte frontală inspirată din cea a noului Clio, sistemul
Următorul BMW Seria 7 va deveni mult mai uşorToţi ştim bine deja că recent Mercedes-Benz a lansat noul său S-Klasse şi l-a promovat ca fiind cel mai avansat produs tehnologic din istoria sa. Print
Lancer EVO X şi noul Outlander – Safety Cars la Pikes PeakRespectivele automobile au fost concepute din start pentru această misiune. Niponilor de la Mitsubishi le-au ajutat în respectiva misiun
VW Golf a ajuns la al 30-lea milionCifra respectivă este atinsă la 39 de ani de la startul producției oficiale a modelului care a ajuns anul trecut la cea de-a VII-a generație."Istoria lui Gol
Nissan a prezentat o cameră video care se curăţă singurăNoul Nissan Note va avea parte de o serie de echipamente de siguranţă precum detectarea depăşirii benzii de circulaţie, detectarea unei pr
Toyota vrea să renască legendarul SupraTakeshi Uchiyamada este omul care va prelua conducerea companiei Toyota şi cel care trebuie să păstreze poziţia de lider mondial în producţia de automobile
MB SL Shooting Brake – un nou studiu de design excentricÎn ultimele luni, am fost martorii oculari ai debutului câtorva modele shooting brake, cele mai recente concepte fiind chiar Mercedes-Benz
BMW i3 înregistrează un succes fenomenalBMW a anunţat că are deja 100.000 de rezervări pentru testarea primului său vehicul electric, i3. Iar Ian Robertson, şeful departamentului de vânzări de l
Citroen decide dacă participă în WTCC în 2014Citroen a efectuat deja o sesiune de teste cu un prototip pentru WTCC bazat pe modelul Citroen DS3 WRC la care a participat şi Sebastien Loeb.Citro