Oops! Proprietarul unui Ferrari 812 GTS nou-nouț a uitat să tragă frâna de mână, iar supercarul a ajuns în lac

De Sergiu   |  23 Aprilie, 2021

Distribuie :

Un incident care ne reamintește de importanța asigurării înainte de a părăsi vehiculul s-a produs în cursul acestei săptămâni în nordul Italiei. Imaginile care au suprins ghinionul unui italian au reușit să facă înconjurul lumii. În acestea apare proprietarul unui Ferrari 812 GTS, în valoare de peste 350.000 de euro care stă pe acoperișul supercarului blocat în ape.

Potrivit Formula Passion, bolidul italian ar fi fost lăsat în treapta neutră, fără ca șoferul să includă frâna de mână.

Mașina a fost oprită într-o zonă cu declivitate negativă. Sub acțiunea forțelor fizice, supercarul a început să se deplaseze, ajungând într-un final, în bazinul de apă. Proprietarul ar fi încercat să oprească mașina scăpată de sub control, dar eforturile acestuia au fost zadarnice.

Chiar dacă Ferrari-ul nu a fost acoperit totalmente de ape, a fost totuși necesară intervenția unui evacuator, or încercările neconcertate de a readuce supercarul la suprafață s-ar fi sfârșit, cu siguranță, în eșec total.

Supercarul a fost în cele din urmă remorcat din lac, dar nu se știe cât timp a petrecut în apă și dacă motorul, caroseria sau habitaclul au suferit daune. Partea bună e că șoferul nu a avut de suferit...fizic. Incidentul l-a lăsat totuși foarte abătut, o adevărată întruchipare a dezolării umane.

Ferrari 812 GTS este una din cele mai potente modele ale celor de la Maranello, animat de un motor V12 de 6.5 litri volum, natural aspirat, care dezvoltă 800 CP şi 718 Nm. Viteza maximă este limitată la 340 km/h, iar repriza 0-100 km/h necesită 2.9 secunde.

 

 

Recomandate:

Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium - Photo
Noutăți
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium

Audi își propune să readucă în prim-plan calitatea percepută și ergonomia în habitaclul viitoarelor sale modele, renunțând treptat la tendința de a domina bordul cu suprafețe d

Inna
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens

În sectorul Ciocana al capitalei va fi restricționat traficul rutier. Măsura va fi instituită pe două străzi concomitent, în perioada 14 iulie - 12 august. Circulația va fi parția

Inna
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august - Photo
Sociale
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august

Circulația rutieră pe strada Sarmizegetusa, din sectorul Botanica, va fi parțial restricționată până pe 3 august curent. Măsura va afecta tronsonul cuprins între străzile Cuza-Vodă și

Inna