Opel și-a schimbat logoul! Primul model cu emblema nouă va fi prezentat în 2024

De Inna   |  27 Iunie, 2023

Distribuie :

Constructorul german de automobile anunță despre o schimbare de "look". Noile modele, începând cu anul viitor, vor fi dotate cu o nouă emblemă. 

Opel planifică să devină o marcă pur electrică pe Bătrânul Continent, până în anul 2028. Mai mult, germanii planifică să lanseze cel puțin 15 modele electrificate. În această ordine de idei, cei de la Opel vor să demonstreze că sunt pregătiți pentru o nouă etapă și prezintă un logo revizuit. Menționăm că ultima modificare de acest gen a fost cu mai puțin de 3 ani în urmă.

x
x
x
x

După cum am menționat și anterior, primul model de serie cu noua emblemă va fi lansat în 2024. Ulterior, emblema va fi implementată pe celelalte modele din portofoliu. Din imaginile publicate observăm că noul logo este mai subțire, iar fulgerul, sau Blitz în germană, a fost împărțit în două. 

De asemenea, Opel anunță că ar pregăti o surpriză pentru Salonul Auto de la Munchen, care își va deschide porțile pe 5 septembrie. Actualmente, reprezentanții companiei nu au oferit detalii, însă ar putea fi vorba despre un nou concept. 

Recomandate:

Numărul mașinilor electrice și hibride, timp de un an, s-a dublat. Câte mașini „verzi” circulă în Moldova - Photo
Sociale
Numărul mașinilor electrice și hibride, timp de un an, s-a dublat. Câte mașini „verzi” circulă în Moldova

Numărul vehiculelor electrice și hibride înmatriculate în Republica Moldova a înregistrat o creștere resimțită în al treilea trimestru al acestui an, cu 190% mai mult

Inna
Un Renault a fost distrus, după ce a ars la ieșirea din Vatra. Cauzele incendiului nu se cunosc - Photo
Sociale
Un Renault a fost distrus, după ce a ars la ieșirea din Vatra. Cauzele incendiului nu se cunosc

Un Renault Megane a ars la ieșirea din localitatea Vatra. Incidentul s-a produs noaptea trecută. La fața locului au intervenit pompierii. În urma incendiului, mașina a fost totalmente d

Inna
Șeful Ford avertizează: „Producătorii chinezi pot băga în faliment întreaga industrie auto occidentală” - Photo
Noutăți
Șeful Ford avertizează: „Producătorii chinezi pot băga în faliment întreaga industrie auto occidentală”

Directorul executiv al Ford, Jim Farley, lansează un avertisment dur privind expansiunea accelerată a producătorilor auto din China. Potrivit acestuia, ascensiunea mărcilor chineze ar putea pune &icir

Inna
Mazda accelerează tranziția spre mașinile electrice. Niponii pregătesc propria platformă EV - Photo
Noutăți
Mazda accelerează tranziția spre mașinile electrice. Niponii pregătesc propria platformă EV

Mazda face un pas important spre viitorul mobilității electrice și a anunțat că se află în plin proces de dezvoltare a primei sale arhitecturi dedicate vehiculelor electrice. Constructorul japon

Inna
Dacia vrea să concureze cu Skoda și va lansa un rival pentru Octavia - Photo
Noutăți
Dacia vrea să concureze cu Skoda și va lansa un rival pentru Octavia

Dacia lucrează la un nou model de clasă compactă, programat pentru lansare în 2026. Potrivit informațiilor publicate de revista britanică Autocar, viitorul model românesc va fi conceput pe

Inna
Nissan închide uzina comună cu Mercedes-Benz. Colaborarea dintre branduri se încheie - Photo
Noutăți
Nissan închide uzina comună cu Mercedes-Benz. Colaborarea dintre branduri se încheie

După mai puțin de un deceniu de la inaugurare, colaborarea dintre Nissan și Mercedes-Benz ajunge la final. Constructorul japonez a confirmat că uzina COMPAS din Mexic, creată în parteneriat cu p

Inna