Peste 30.000 de exemplare Mustang sunt rechemate în service!

De Inna   |  4 Iulie, 2024

Distribuie :

Ford anunță o nouă campanie de rechemare pentru modelul Mustang. Sunt afectate peste 30.000 de exemplare, fabricate în perioada anilor 2022 și 2023. 

În acest an, Ford are deja 32 de rechemări în service pentru automobilele sale. De această dată sunt afectate aproape 31.000 de exemplare Mustang, produse în anul 2022 și 2023. 

Potrivit presei americane, ar fi vorba de unul dintre cei doi senzori de cuplu, integrat în sistemul de direcție, care ar fi fost calibrat cu o polaritate inversată. Mai simplu vorbind, acest senzor problematic ar putea provoca o oscilație necontrolată a volanului atunci când șoferul încearcă să vireze. 

"(Volanul) ar putea vira dintr-o parte în alta fără intenția șoferului", explică Ford. 

Din fericire, nu au fost înregistrate accidente cauzate această problemă. Totuși, producătorul american a deschis o anchetă și va rezolva problema depistată. Cel mai probabil, aceasta va fi remediată printr-o actualizare software a modulului de control al servodirecție.

 

Recomandate:

Încălcările surprinse de camerele din trafic, pot fi vizualizate și online, prin intermediul MCabinet - Photo
Noutăți
Încălcările surprinse de camerele din trafic, pot fi vizualizate și online, prin intermediul MCabinet

Începând de astăzi, șoferii din Republica Moldova pot verifica online rapoartele video privind încălcările rutiere. Acest lucru este posibil datorită noului serviciu disponibil

Inna
Criză la Porsche: schimbarea strategiei electrice aduce pierderi de un miliard de euro - Photo
Noutăți
Criză la Porsche: schimbarea strategiei electrice aduce pierderi de un miliard de euro

Porsche traversează o perioadă dificilă, după ce schimbările de direcție în privința dezvoltării vehiculelor electrice și problemele de pe piața chineză au dus la o pierdere operațională estimat

Inna
Legenda revine: noua Honda Prelude se pregătește să cucerească Europa după 25 de ani de absență - Photo
Noutăți
Legenda revine: noua Honda Prelude se pregătește să cucerească Europa după 25 de ani de absență

După un sfert de secol de pauză, Honda Prelude își face, în sfârșit, revenirea pe piața europeană. Fanii modelului pot începe numărătoarea inversă. Prezentată oficial

Inna
Mercedes-Benz anunță viitorul Sprinter printr-o sculptură monumentală. „The Boulder” prefigurează noua generație de utilitare - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz anunță viitorul Sprinter printr-o sculptură monumentală. „The Boulder” prefigurează noua generație de utilitare

 Pentru a marca 30 de ani de la lansarea modelului Sprinter, Mercedes-Benz a ales o modalitate inedită de a dezvălui următoarea generație a celebrei utilitare. În locul imaginilor

Inna
Toyota Supra va părăsi liniile de producție. În 2026, spunem adio modelului emblematic - Photo
Noutăți
Toyota Supra va părăsi liniile de producție. În 2026, spunem adio modelului emblematic

 După o carieră de aproape un deceniu, actuala generație Toyota Supra se pregătește să părăsească scena. Potrivit celor mai recente informații, producția va fi oprită în martie 2026, si

Inna
Un alt bărbat a fost condamnat la închisoare pentru participarea în schema „rudă implicată în accident” - Photo
Sociale
Un alt bărbat a fost condamnat la închisoare pentru participarea în schema „rudă implicată în accident”

Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 9 ani de detenție pentru comiterea a nouă acte de escrocherie, toate derulate prin binecunoscuta schemă infracționa

Inna