Prima imagine cu interiorul viitorului EX60. Volvo continuă campania de promovare
De Inna | 15 Ianuarie, 2026
Volvo a publicat primul teaser cu interiorul viitorului EX60. Imaginea a fost publicată în contextul campaniei de promovare a SUV-ului cu zero emisii.
Pe interior, EX60 va avea un asistent virtual cu inteligență artificială, numit Gemini. Din prima imagine publicată, înțelegem că în interior este prezent un display central care integrează și funcțiile sistemului de climatizare. În plus, este observată și o inserție din lemn pe tunelul central.
Potrivit reprezentanților Volvo, EX60 va fi cel mai inteligent și cel mai avansat model din gamă. Mai mult, acest model va fi și o premieră pentru brand, întru cât e primul Volvo care debutează alături de un asistent virtual cu inteligență artificială.
Comunicarea cu asistentul virtual se va face prin utilizarea limbajului natural. Iar mai târziu, Gemini va avea acces la camerele video a mașinii, pentru a răspunde și la întrebările legate de mediul înconjurător.
De asemenea, noul EX60 va integra platforma Snapdragon Cockpit de la Qualcomm, ce înseamnă că modelul va avea cea mai mare putere de procesare a informațiilor dintre toate modelele din portofoliu (250 de trilioane de operații pe secundă). Cu siguranță nu vor lipsi și actualizările over-the-air.
Noul Volvo EX60 va debuta oficial, în mai puțin de o săptămână, pe 21 ianuarie curent.