Prins băut la volan - rămâi fără mașină! Autoritățile vor modificări de lege URGENT

De Pavel   |  10 Octombrie, 2019

Distribuie :

Câteva minute în urmă s-a încheiat briefingul organizat de reprezentanții Consiliului Național pentru Securitatea circulației rutiere. Aceștia au solicitat Guvernului să elaboreze un plan de modificare a legislației în vigoare cu privire la circulația rutieră.

Astfel, Ianuș Erhan, Secretarul de Stat al MAI, a declarat că el împreună cu colegii săi, va lucra la un proiect de modificare a Codului Contravențional și Penal, astfel ca să fie înăsprită răspunderea pentru depășirea limitei de viteză și în cazul în care șoferii sunt prinși că au urcat la volan în stare de ebrietate!

După expunerea mai multor propuneri privind inițierea unor măsuri, a fost propusă spre discuție probabilitatea de a confisca mijlocul transportului, șoferului care a urcat beat la volan.

Totodată, Erhan a spus că se vor mai întreprinde următoarele măsuri în mod urgent:
- Ministerul Economiei și Infrastructurii va veni cu modificări legate de auditul drumurilor, atunci când se proiectează sau se construiește un drum din punct de vedere al securității;
- MAI va lansa o campanie de sensibilizare a populației cu genericul „Să nu tolerăm șoferii beți la volan”;
- MAI va crea o nouă linie telefonică în cadrul IGP dedicată persoanelor care au văzut persoane în stare de ebrietate urcate la volan (rude, prieteni etc);
- MAI va continua să dezvolte operațiunile „Nopțile albe”, „Semaforul” și „Pietonu”;
- Vor fi implementate mai multe filtre cu scopul de a sensibiliza șoferii care nu au achitat amenzile;
- Ministerul Educației va introduce ore de siguranță rutieră obligatorii în școli;
- Vor fi verificate întreprinderile care efectuează testarea tehnică a automobilelor;

Recomandate:

Accident cu iz de scandal în centrul capitalei. Un ofițer MAI, reținut după ce a urcat băut la volan - Photo
Accidente
Accident cu iz de scandal în centrul capitalei. Un ofițer MAI, reținut după ce a urcat băut la volan

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a ajuns în custodia oamenilor legii pentru 72 de ore, fiind suspectat că a provocat un accident rutier în timp ce se afla sub influ

Inna
Un tânăr a incendiat mașina Poliției, pentru a se răzbuna după ce a primit un proces-verbal contravențional - Photo
Sociale
Un tânăr a incendiat mașina Poliției, pentru a se răzbuna după ce a primit un proces-verbal contravențional

Un tânăr de 19 ani a fost condamnat la închisoare, după ce a incendiat mașina de serviciu a Poliției. Potrivit Procuraturii Generale, decizia de a incendia automobilul Poliției a fost &ici

Inna
La început de an, carburanții se vor scumpi. Iată ce modificări ne așteaptă - Photo
Sociale
La început de an, carburanții se vor scumpi. Iată ce modificări ne așteaptă

La începutul anului 2026, șoferii din Republica Moldova vor resimți o majorare a prețurilor la benzină și motorină, determinată de intrarea în vigoare a unor modificări fiscale și adm

Inna