Regulamentul privind parcările publice din Chișinău, tot mai aproape de aprobare. Ce mai lipsește până la votul din CMC

De Inna   |  19 Ianuarie, 2026

Distribuie :

Regulamentul care urmează să stabilească noile reguli de utilizare a parcărilor din municipiul Chișinău, a trecut de etapa consultărilor publice și se află acum într-o fază tehnică decisivă, înainte de a ajunge pe masa Consiliului Municipal Chișinău. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Ilie Ceban în cadrul ședinței operative a Primăriei de astăzi, 19 ianuarie.

Conform acestuia, documentul a fost elaborat de Direcția Mobilitate Urbană și discutat anterior cu mai multe părți interesate, inclusiv experți, consilieri municipali și reprezentanți ai fracțiunilor din CMC.

„Ne-am adresat la CNA pentru expertiza anticorupție și la Ministerul Finanțelor pentru avizul obligatoriu. CNA ne-a informat că nu poate realiza expertiza și că aceasta trebuie întocmită de executorul regulamentului”, a explicat viceprimarul.

În urma acestui răspuns, Primăria a implicat Direcția Juridică, care urmează să elaboreze expertiza anticorupție necesară. În paralel, Ministerul Finanțelor a semnalat că lipsesc elemente esențiale legate de stabilirea tarifelor, motiv pentru care municipalitatea a solicitat sprijinul Centrului Național de Expertize Juridice pentru definitivarea metodologiei tarifare.

„Imediat ce vom finaliza expertiza anticorupție și metodologia tarifară, regulamentul va fi prezentat pentru aprobare și examinare la Consiliu Municipal”, a declarat Ilie Ceban.

Viceprimarul a mai precizat că noul regulament va face posibilă gestionarea parcărilor dotate cu bariere, însă nu va acoperi toate tipurile de parcaje urbane. Potrivit lui, parcările deschise, importante pentru decongestionarea traficului, rămân în afara cadrului de reglementare, iar legislația actuală nu oferă instrumente clare pentru sancționarea abaterilor comise în aceste spații.

Anterior, în februarie 2025, Direcția Mobilitate Urbană a propus măsuri mai dure pentru parcările de reședință, inclusiv evaluarea curților blocurilor și inventarierea mașinilor parcate, ca soluție la lipsa cronică de locuri din capitală.

Datele disponibile arată că municipiul Chișinău dispune de aproximativ 52.000 de locuri de parcare. Cele mai multe se află în sectorul Râșcani, cu peste 13.000 de locuri, urmat de Ciocana, cu mai mult de 11.000, și sectorul Centru, cu circa 10.500. Între anii 2019 și 2025, autoritățile au amenajat aproximativ 5.000 de parcaje stradale, dintre care peste 2.000 sunt gratuite, realizate în principal în cadrul proiectelor de reabilitare a curților de bloc. În prezent, aproape o treime din cele circa 1.3 milioane de vehicule înmatriculate în Republica Moldova, se află la Chișinău.

Citește și: Primăria Chișinău a amenajat circa 80 de locuri de parcare în sectorul Ciocana

Recomandate:

Volkswagen dezvăluie prima imagine cu viitorul Volkswagen Golf electric. Generația a 9-a va debuta în 2028 - Photo
Noutăți
Volkswagen dezvăluie prima imagine cu viitorul Volkswagen Golf electric. Generația a 9-a va debuta în 2028

Legendarul Golf intră într-o nouă eră. Volkswagen a publicat prima imagine teaser cu următoarea generație a modelului compact, care va renunța complet la motoarele termice și va deveni, pentru p

Inna
BMW pregătește lansarea noului BMW i3. Prezentarea oficială va avea loc pe 18 martie - Photo
Noutăți
BMW pregătește lansarea noului BMW i3. Prezentarea oficială va avea loc pe 18 martie

BMW se pregătește să dezvăluie unul dintre cele mai importante modele electrice ale sale. Noul sedan i3, construit pe platforma de ultimă generație Neue Klasse, va fi prezentat oficial pe 18 martie și

Inna
Un sector de 6.4 km al drumului G108, renovat complet. Locuitorii din Anenii Noi au acces mai sigur către M5 - Photo
Sociale
Un sector de 6.4 km al drumului G108, renovat complet. Locuitorii din Anenii Noi au acces mai sigur către M5

Un nou segment de drum din raionul Anenii Noi a fost modernizat și dat oficial în exploatare. Lucrările de reparație pe traseul G108, care leagă mai multe localități de drumul expres M5, includ

Inna
Ce stocuri de carburanți are Republica Moldova? Ministrul Energiei dă explicații - Photo
Noutăți
Ce stocuri de carburanți are Republica Moldova? Ministrul Energiei dă explicații

Rezervele de motorină pot acoperi aproximativ 12 zile, iar rezervele de benzină - peste 20 de zile de consum. Declarația a fost făcută de către ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Stocurile de c

Inna
Volvo lansează o actualizare software majoră pentru 2.5 milioane de mașini produse după anul 2020 - Photo
Noutăți
Volvo lansează o actualizare software majoră pentru 2.5 milioane de mașini produse după anul 2020

Proprietarii modelelor Volvo, lansate în ultimii ani, vor primi o actualizare importantă a sistemului multimedia. Noua versiune promite o interfață mai intuitivă, acces mai rapid la funcțiile pr

Inna
O rețea de benzinării din Moldova își oprește activitatea după epuizarea stocurilor de combustibil - Photo
Sociale
O rețea de benzinării din Moldova își oprește activitatea după epuizarea stocurilor de combustibil

Rețeaua de stații de alimentare TLX, din Republica Moldova, și-a suspendat temporar activitatea după ce rezervele de carburant au fost epuizate în doar câteva zile, pe fondul cererii ridic

Inna
Honda readuce modelul Honda Insight, dar într-o formă complet nouă: crossover electric - Photo
Noutăți
Honda readuce modelul Honda Insight, dar într-o formă complet nouă: crossover electric

La patru ani după dispariția modelului din gamă, Honda reînvie numele Insight. De această dată însă, celebrul model hibrid al mărcii japoneze se transformă într-un crossover electric

Inna