Rimac a pregătit o ediție specială pentru Nevera, cu ocazia aniversării a 15 ani de existență

De Inna   |  11 Iulie, 2024

Distribuie :

Rimac lansează o ediție specială pentru Nevera, cu scopul celebrării a 15 ani de la înființarea mărcii croate. Fondată în 2009 de Mate Rimac, compania a evoluat rapid, devenind un producător celebru de automobile electrice de performanță. 

Pentru a marca această aniversare, Rimac a introdus 15th Anniversary Edition a modelului Nevera. Ediția aniversară se diferențiază printr-o vopsea mată inovatoare ce imită cuprul. Aceasta este prima dată când Nevera primește o vopsea mată, aplicată pe partea superioară a caroseriei, lăsând fibra de carbon expusă pe partea inferioară. Jantele sunt decorate cu accente de cupru, iar plafonul prezintă o grafică specială ce se extinde până la capotă și eleron. De asemenea, au fost instalate și embleme aniversare pe portiere.

x
x
x
x
x
x

Din punct de vedere tehnic, ediția aniversară nu aduce modificări, comparativ cu modelul standard Nevera. Echipată cu un propulsor electric de 1.914 cai putere, modelul poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 1.8 secunde și atinge o viteză maximă de 412 km/h.

x
x
x
x
x
x

Rimac va produce doar 9 astfel de exemplare, fiecare având un preț de 2.35 milioane de euro. Primul exemplar va fi prezentat publicului la Festivalul de Viteză de la Goodwood.