Rusia propune interzicerea siglei Renault, pe fondul acuzațiilor de colaborare cu Ucraina

De Inna   |  13 Iunie, 2025

Distribuie :

Autoritățile din Rusia ar putea interzice oficial emblema constructorului auto Renault, pe motiv că grupul francez ar desfășura „acțiuni ostile” împotriva Federației Ruse.

Inițiativa vine din partea lui Mihail Șeremet, deputat în Duma de Stat ales din Crimeea ocupată, care a declarat că sigla Renault ar trebui echivalată cu simbolurile fasciste, în cazul în care compania franceză va colabora cu sectorul de apărare al Ucrainei.

Renault, acuzată de implicare în industria de drone din Ucraina

Declarațiile oficialului rus vin în contextul în care ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, a anunțat recent planurile de creare a unei fabrici de drone în Ucraina. Potrivit acestuia, proiectul ar implica un important producător auto francez și o companie de apărare, cu scopul de a furniza drone atât armatei ucrainene, cât și forțelor franceze.

La scurt timp după, publicația Bloomberg a relatat că Renault SA s-a aflat în negocieri cu Ministerul Apărării din Franța privind implicarea în acest proiect. Deși încă nu s-a luat o decizie finală privind producția de drone, Rusia a reacționat dur la aceste informații.

Istoria Renault pe piața rusă

Renault a avut o prezență semnificativă în Rusia, deținând o mare parte din acțiunile AvtoVAZ și operând un important centru de producție în Moscova. Totuși, în urma invaziei ruse în Ucraina, din 2022, compania a decis să își suspende activitatea și să se retragă din parteneriatul cu AvtoVAZ. Ulterior, fabrica din Moscova a fost vândută simbolic autorităților ruse, marcând finalul prezenței Renault în regiune.

Deputatul Șeremet a sugerat că o eventuală interdicție a mărcii Renault ar bloca întoarcerea companiei pe piața rusă. Nu se cunoaște însă, dacă se va impune și eliminarea siglei de pe vehiculele existente în Rusia.

Recomandate:

Avertisment dur pentru BMW, Mercedes-Benz și Volkswagen. Brandurile ar putea „dispărea” în forma actuală până în 2030 - Photo
Curiozităţi
Avertisment dur pentru BMW, Mercedes-Benz și Volkswagen. Brandurile ar putea „dispărea” în forma actuală până în 2030

Economistul german Moritz Schularick avertizează că transformările tehnologice și concurența globală ar putea schimba radical industria auto, iar BMW, Mercedes-Benz și Volkswagen riscă să nu mai exist

Inna
Asigurarea RCA va fi adaptată după model UE. Vor fi tarife liberalizate și despăgubiri mai mari în Moldova - Photo
Sociale
Asigurarea RCA va fi adaptată după model UE. Vor fi tarife liberalizate și despăgubiri mai mari în Moldova

Piața asigurărilor auto din Republica Moldova se pregătește pentru o reformă majoră. Două proiecte de lege inițiate de Banca Națională a Moldovei propun alinierea RCA la standardele Uniunii Europene,

Inna
Buget record pentru drumuri în 2026. Peste 1.8 miliarde lei vor fi destinați pentru rețeaua națională de drumuri - Photo
Sociale
Buget record pentru drumuri în 2026. Peste 1.8 miliarde lei vor fi destinați pentru rețeaua națională de drumuri

1.821 de miliarde de lei vor fi investiți în drumurile naționale. Guvernul a aprobat Programul Fondului rutier pentru 2026.  Autoritățile promit lucrări ample de întreținere, reparați

Inna
Intervenții masive pe drumurile din Chișinău. Șoferii, avertizați privind posibile ambuteiaje - Photo
Sociale
Intervenții masive pe drumurile din Chișinău. Șoferii, avertizați privind posibile ambuteiaje

Primarul general Ion Ceban anunță startul unor lucrări ample de remediere a carosabilului din Chișinău, afectat după sezonul rece. Autoritățile avertizează că intervențiile pot genera dificultăți &ici

Inna