Skoda a publicat primele schițe de exterior al conceptului Vision 7S

De Inna   |  23 August, 2022

Distribuie :

Constructorul ceh de automobile continuă să-și intrige publicul cu noi aparențe ale conceptului Vision 7S. De această dată putem vedea schițele de design a exteriorului. 

Ca și în cazul multor producători, Skoda anunță un nou limbaj de design odată cu debutul prototipului Vision 7S. Limbajul se numește Modern Solid și va debuta la modelele de serie începând din 2023. Iar până atunci, producătorul ne va prezenta un SUV electric cu șapte locuri. 

x
x

Prin intermediul schițelor putem observa farurile LED, care sunt desenate sub forma literei T și sunt reconfigurate pe două rânduri. Acum bara față conține cel puțin șapte inserții pentru aerisire, cea din mijloc fiind vopsită într-o nuanță oranj. Jantele au obținut o mărime mai mare și un design aerodinamic. 

Între timp, partea din spate dispune de aceleași blocuri optice, care de asemenea au forma literei T, inclusiv și inserțiile. Noul concept de la Skoda urmează a fi prezentat pe 30 august curent. 

Recomandate:

Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna