Specialiștii au aflat care este autonomia reală a celor mai populare EV-uri. Modelele Tesla nu au putut asigura valoarea declarată

De Pavel   |  11 Februarie, 2021

Distribuie :

 

Specialiștii companiei Edmunds.com au efectuat o serie de teste pentru a afla valoarea reală a autonomiei pe care o pot asigura modelele electrice comercializate pe piața din SUA. Majoritatea EV-urilor au parcurs cu un plin de baterie chiar și mai mult decât anunța constructorul. Totodată au trezit discuții rezultatele obșinute de Tesla Model S, Model 3, Model X și Model Y.

Spre deosebire de testele standard efectuate pe stand, precum EPA în SUA, WLTP la nivel global și NEDC în China, cei de la Edmunds au esfectuat măsurările în condiții reale. Astfel, fiecare vehicul electric a primit câte un șofer care a condus mașina pe drumurile publice în condiții de trafic obișnuit. Traseul a fost trasat atât prin localități (60% din drum), cât și pe autostrăzi (restul de 40%). Testul se încheia în momentul în care sistemul afișa avertizarea că autonomia rămasă este de 16 kilometri (10 mile). 

Cel mai bun rezultat a fost obținut de Porsche Taycan 4S, care a fost condus pe o distanță de 520 km, sau cu 59.3% mai mult decât este declarat de producător, 327 km conform ciclului EPA. Un alt rezultat surprinzător a fost obținut de Mini Cooper SE, care a parcurs 241 km față de cei 177 km indicați în actele oficiale. Tot aici menționăm Hyundai Kona Electric cu 507 km în loc de 415km, dar și Kia Niro EV cu 459 kilometri în loc de 385 km declarați de producător. 

La sfârșitul listei s-au pomenit modelele Tesla! Model 3 Performance a reușit să aigure o autonomie de 412 km față de cei 499 km oficiali, Model X Long Range a arătat un rezultat de 473 km comparativ cu cei 528 promiși de constructor, iar Model Y Performance a fost condus pe o distanță de 512 km, pe când trebuia să ofere cel puțin 525 km.

Cu toate acestea, datele pentru Tesla ar putea fi subevaluate din cauza faptului că sistemul avertizează despre autonomia rămasă mai devreme decât în cazul celorlalte EV-uri testate. Cu alte cuvinte, chiar dacă indicatorul indică faptul că rezerva de baterie este suficientă doar pentru 10 mile, de fapt, mașina se poate conduce mult mai mult.

Recomandate:

2 șoferi de Mercedes prinși cu peste 150 km/h pe centura Chișinău. Ambii riscă amendă și suspendarea permisului - Photo
Sociale
2 șoferi de Mercedes prinși cu peste 150 km/h pe centura Chișinău. Ambii riscă amendă și suspendarea permisului

O femeie de 44 de ani și un bărbat de 27 de ani, care conduceau câte un Mercedes, riscă suspendarea permisului de conducere. Ambii conducători se deplasau cu viteză excesivă. Femeia de

Inna
A debutat noul BMW i3. Probabil e cel mai tehnologizat model de până acum, cu „shark nose”, autonomie generoasă și nu doar! - Photo
Noutăți
A debutat noul BMW i3. Probabil e cel mai tehnologizat model de până acum, cu „shark nose”, autonomie generoasă și nu doar!

BMW prezintă noul i3 și cel de-al doilea model din gama Neue Klasse. Prima versiune complet electrică a modelului este i3 50 xDrive, care este echipată cu câte un motor pe fiecare axă. Odată cu

Inna
Republica Moldova este dependentă de un singur furnizor de motorină, potrivit unui expert - Photo
Sociale
Republica Moldova este dependentă de un singur furnizor de motorină, potrivit unui expert

În perioada 1 ianuarie-9 martie în Republica Moldova au fost importate peste 111.000 tone de motorină, iar principala sursă a fost România cu o cotă de 80%, transmite Știri

Inna
Chișinău propune reparația drumurilor din regiunea transnistreană, dar cu condiția eliminării barierelor ilegale - Photo
Sociale
Chișinău propune reparația drumurilor din regiunea transnistreană, dar cu condiția eliminării barierelor ilegale

Autoritățile de la Chișinău sunt dispuse să intervină cu lucrări de reparație pe drumurile din regiunea transnistreană, însă condiționează acest sprijin de eliminarea posturilor ilegale de contr

Inna
Primăria va repara str. Academician Sergiu Rădăuțanu. Traficul rutier va fi sistat timp de o săptămână - Photo
Sociale
Primăria va repara str. Academician Sergiu Rădăuțanu. Traficul rutier va fi sistat timp de o săptămână

Traficul rutier va fi suspendat, timp de o săptămână, pe str. Academician Sergiu Rădăuțanu. Decizia a fost luată în baza dispoziției emise de Primăria Chișinău. Traficul va f

Inna
Un bărbat a ajuns la spital, în stare critică, după un grav accident la Florești. Un Volkswagen s-a tamponat cu un vehicul al muncitorilor - Photo
Accidente
Un bărbat a ajuns la spital, în stare critică, după un grav accident la Florești. Un Volkswagen s-a tamponat cu un vehicul al muncitorilor

Pasagerul unui Volkswagen T4 a ajuns în stare critică la spital, în urma unui impact violent cu un vehicul al muncitorilor. Accidentul s-a produs pe traseul Florești-Chișinău, în apr

Inna
Rețea de mașini de lux furate din UE, destructurată. Vehiculele erau aduse ilegal în Republica Moldova și vândute online - Photo
Sociale
Rețea de mașini de lux furate din UE, destructurată. Vehiculele erau aduse ilegal în Republica Moldova și vândute online

O grupare criminală implicată în contrabanda cu automobile de lux, furate din Uniunea Europeană, a fost destructurată de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, în colaborare cu Procura

Inna