Știai asta? Vezi 9 avantaje care le au doar mașinile cu tracțiune pe puntea spate!

De Redactor AE   |  3 Decembrie, 2018

Distribuie :

De la apariția primului automobil, ori mai bine zis vehicul cu tracțiune mecanică, lumea s-a împărțit în două tabere (mai târziu în 3), adepții mașinilor cu tracțiune față (FWD) și iubitorii de tracțiune pe puntea spate (RWD). Toți au dreptate când își susțin ”iubitele”, dar este bine de știut și ce secrete are tabăra adversă.

Primile vehicule, aveau tracțiune...pe roata/roțile din față! Însă la scurt timp și pe o perioadă foarte lungă, automobilele au ajuns la rețeta care astăzi este numită clasică, cea cu tracțiunea pe puntea spate. Asta până în ziua în care au apărut și mașinile de serie cu tracțiune integrală, dar și cele compacte, cu tracțiunea față. Motoarele mai mici și transmisiile compacte au permis constructorilor auto să economisească sume mari de bani, eliminând o serie de elemente și piese care nu mai erau necesare pentru a pune mașina în mișcare.

Însă indiferent de avantajele care le are un automobil FWD, ca prețul mai mic la achiziție, aderență mai bună pe suprafața lunecoasă din contul greutății pe roți, economie de carburanți și multe altele, sunt totuși câteva aspecte la care doar un automobil cu tracțiune spate se poate impune.

Și iată care sunt acestea.

Dinamica. Pe o suprafață de drum cu aderență sporită, în timpul accelerării, centrul de greutate al mașinii tinde să se ”mute” pe roțile axei spate, iar pentru un automobil RWD este exact forța necesară care îi asigură o dinamică și mai bună, constantă și continuă. Crește și forța de apăsare pe ”fund” iar astfel este eliminat riscul alunecării roților.

Urcarea în pantă. Același exercițiu de schimb de mase pe punți, își lasă amprenta la urcatul în pantă. Știu că ați văzut și mașini care patinează pe zăpadă la cel mai mic delușor, dar acolo deja e alt subiect de discuție. Cert este că, având o mașină echipată corect, în condiții similare de drum, un automobil cu tracțiune spate are mai mari șanse să urce până sus. Asta susțin jurnaliștii ZR.ru.

Derapaj.Iarna, automobilele cu tracțiune spate ”informează” foarte ușor șoferul, despre pericolul unui derapaj, chiar și la cea mai ușoară apăsare a acceleratorului. Acest lucru este benefic șoferului care știe cum să interpreteze corect mesajele comunicate de mașina sa și să fie mai vigilent. Și pe cât de ușor intră în derapaj un automobil RWD, pe atât de ușor este și să fie readus pe linie dreaptă. În cazul unui automobil FWD, dacă ești prins în derapaj, trebuie să acționezi cu mult sânge rece ca să nu ridici piciorul de pe accelerator ci dincontră, să insiști cu pedala pentru a redobândi controlul pe direcție.

Informativitate.Sistemul de direcție pe mașinile cu tracțiune spate este mult mai precis și mai ”curat”. Direcția nu este parazitată de alte agregate ale mașinii cum ar fi transmiterea bruscă a puterii pe una dintre roțile față, ceea ce îți poate smulge volanul din mână. Roțile față, în cazul mașinii RWD, rămân libere de orice altă influență și se supun doar controlului din volan!

Simplețe.Suspensia față este mai simplă din punct de vedere constructiv, la mașinile cu tracțiune spate. Astfel că este mai ușor de întreținut și de reparat, plus la toate este și mai fiabilă în timp.

Roți și anvelope. Pe mașinile cu tracțiune față, anvelopele față sunt cele care se uzează cel mai rapid. Pe un automobil cu tracțiune spate, uzura are loc cam în egala măsură și proporționat. Un alt avantaj al mașinilor RWD este faptul că pe spate, se pot pune roți mai late, nu doar pentru un look mai feroce, dar și pentru o schimbare semnificativă în manevrabilitate pe viraje și dinamica mașinii.

Reparație.Motorul, cutia de viteze, axul cardanic, diferențialul spate, planetarele. Toate aceste elemente ale transmisiei sunt expuse pe lungimea mașinii (mai puțin planetarele) și oferă acces ușor la ele pentru a fi reparate sau diagnosticate, din contul spațiului util. Mai dificil este când toate aceste agregate, sunt înghesuite sub o capotă mică.

Drift.Chiar și un șofer neprofesionist cu minim experiență, după câteva lecții, va învăța ce înseamnă derapajul controlat, adică driftul, cum îl poate provoca și cum să iasă din drift. Aceste calități însă au și efectul negativ, care deseori se reflectă în știri. Doza de distracție însă nu o poate anula nimeni, la volanul unei mașini cu tracțiune spate.