Tesla Model X a fost lansat oficial! Devine cel mai rapid SUV de serie din lume

De Redactor AE   |  30 Septembrie, 2015

Distribuie :

Mult-anticipatul SUV electric al producătorului american de EV-uri, Tesla Motors, a debutat oficial pe internet. Noul model, Tesla Model X a fost dezvăluit publicului în cadrul unui eveniment special, la uzina Freemont din California. 

Din ce puteţi vedea, SUV-ul se identifică perfect cu designul pe care ne-am obişnuit deja să îl vedem pe Tesla Model S. Aceeleaşi forme ale caroseriei cu linii domole şi acoperişul curbat spre posterior, i-au asigurat noului Model X un coeficient aerodinamic de 0.24, dar nu fără ajutorul unui spoiler activ care îşi poate schimba poziţia din mers, contribuind astfel la o mai bună optimizare a curenţilor de aer atunci când maşina este în mişcare.

182384672579105601

Un element distinctiv şi probabil unul care va rămâne drept reper în segment, sunt portierele laterale de tip Falcon Wings, acestea facilitându-ţi accesul în salon, până şi la al treilea rând de scaune, asta chiar dacă spaţiul de parcare este ceva mai limitat. Vorbind despre al treilea rând de scaune acesta găzduieşte doi pasageri, în timp ce rândul doi poate fi configurat pentru doi sau maxim trei pasageri.

În ce priveşte motorizările, ştiţe deja că vorbim doar despre motoare electrice. Iar în versiunea standard 90D, Model X este echipat cu două astfel de motoare, ambele capabile să livreze aproximativ câte 259 cai putere fiecare. Bateriile de acumulatoare asigură o autonomie de mers de până la 414 kilometri iar prima sută la oră poate fi atinsă în 4.8 secunde.

Versiunea de top P90D este ceva mai puternică şi asta pentru că foloseşte un motor de 259 cai putere şi altul de 503, iar combinate astfel, sprintul de la zero până la 100km/h poate fi efectuat în numai 3.8 secunde. Iar dacă se mai optează şi pentru acel upgrade, cunoscut ca şi Ludicrous Mode, acelaţi exerciţiu poate fi efectuat în doar 3.2 secunde.

197228041895820833

766364931176559993

1212670771359192376

15100505831648830963

15838411871251123387

21446643681959738525

 

Recomandate:

Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată - Photo
Sociale
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată

Un proiect de hotărâre elaborat de Guvern prevede majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de Agenția Servicii Publice, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru eliberarea documentelo

Inna
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business

Presiunea venită din SUA și ofensiva producătorilor chinezi obligă Volkswagen să ia decizii dificile, inclusiv restructurări ample și o transformare profundă a strategiei globale.Volkswagen Group

Inna
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta - Photo
Accidente
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta

Un copil în vârstă de șapte ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hâncești. Incidentul a avut loc &icir

Inna