Toyota își consolidează dominația. Este cel mai valoros brand auto din lume în 2025, potrivit Interbrand

De Inna   |  21 Octombrie, 2025

Distribuie :

Clasamentul global „Best Global Brands 2025”, realizat de compania de consultanță Interbrand, confirmă încă o dată poziția de lider a celor mai mari constructori auto din lume. Toyota se menține în fruntea industriei, fiind desemnat cel mai valoros brand auto la nivel mondial, urmată de Mercedes-Benz și BMW.

Interbrand realizează acest top anual de peste un sfert de secol, analizând performanța și valoarea de piață a celor mai importante branduri internaționale.

În ediția din 2025, Toyota ocupă prima poziție în rândul mărcilor auto, cu o valoare estimată la 74.2 miliarde de dolari, în creștere cu 2% față de anul precedent. În clasamentul general, constructorul japonez se situează pe locul 6, după giganți precum Apple (470.9 miliarde de dolari, -4%), Microsoft, Amazon, Google și Samsung.

Pe locul al doilea între producătorii auto se află Mercedes-Benz, cu o valoare de 50.1 miliarde de dolari, în scădere cu 15% față de 2024. BMW completează podiumul, atingând 46.8 miliarde de dolari, cu o diminuare de 10%.

Deși a pierdut teren, Tesla rămâne în topul global, ocupând poziția a patra în rândul mărcilor auto, cu o valoare de 29.5 miliarde de dolari, în ciuda unei scăderi semnificative de 35%.

Topul continuă cu Honda, Hyundai, Audi, Ferrari (care înregistrează o creștere remarcabilă de 17%), Volkswagen și Porsche.

O noutate importantă a ediției din acest an este intrarea în clasament a companiei chineze BYD, care debutează direct pe locul 90 la nivel global. Chiar înaintea sa se află Kia, care marchează o creștere de 5% față de anul trecut, consolidându-și astfel poziția printre brandurile auto cu cea mai rapidă ascensiune.

Recomandate:

Un BMW i8, vandalizat într-o parcare din Chișinău. Mașina este din Ucraina - Photo
Sociale
Un BMW i8, vandalizat într-o parcare din Chișinău. Mașina este din Ucraina

Un BMW i8 a fost vandalizat în parcarea unui magazin, din sectorul Botanica al capitalei. Imaginile au fost distribuite pe rețelele sociale. Potrivit imaginilor video, automobilul elect

Inna
Carburanții se scumpesc brusc în Bulgaria. Motorina, lider la creșteri după tensiunile din Orientul Mijlociu - Photo
Sociale
Carburanții se scumpesc brusc în Bulgaria. Motorina, lider la creșteri după tensiunile din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu lovește direct în buzunarele șoferilor din Bulgaria. Prețurile la pompă au explodat, iar autoritățile monitorizează atent piața pentru a preveni abuzurile.

Inna
(FOTO) Chevrolet și-a actualizat logoul. Noua identitate va debuta pe Sonic RS - Photo
Noutăți
(FOTO) Chevrolet și-a actualizat logoul. Noua identitate va debuta pe Sonic RS

Chevrolet schimbă identitatea vizuală: celebra emblemă „bowtie” primește o interpretare modernă, pregătită pentru era designului minimalist și iluminat.Marca americană introduce o nouă

Inna
Primul contact cu interiorul noului C-Class electric. Mercedes mizează pe lux și liniște absolută - Photo
Noutăți
Primul contact cu interiorul noului C-Class electric. Mercedes mizează pe lux și liniște absolută

Mercedes-Benz dezvăluie primele imagini din habitaclul viitorului C-Class electric, un model care promite confort de top și tehnologii inspirate din segmentul premium.C-Class intră &icir

Inna
Record mondial pentru Geely. Chinezii au demonstrat eficiență termică impresionantă și consum de doar 2.2 l/100 km - Photo
Noutăți
Record mondial pentru Geely. Chinezii au demonstrat eficiență termică impresionantă și consum de doar 2.2 l/100 km

Noul sistem hibrid i-HEV de la Geely atinge o eficiență termică fără precedent, confirmată oficial la nivel global. Noul sistem va fi introdus pe modelele de serie. Constructorii auto co

Inna