Toyota suspectată de relaţii cu teroriştii ISIS! Sirienii preferă SUV-urile nipone!

De Redactor AE   |  7 Octombrie, 2015

Distribuie :

Războiul din Siria îi pune în situații neplăcute pe oficialii firmei nipone, producătoare de automobile Toyota. Reprezentanții Ministerului American de Finanțe au solicitat conducerii companiei Toyota, să explice cum a fost posibil ca militanții „Statului Islamic” să aibă în dotare automobile Toyota echipate cu mitraliere. Asta după ce în urma unui studiu s-a stabilit că cei din ISIS sunt amatori de pik-up-uri și SUV-uri de producție niponă, scrie ABC News.

Potrivit unui post de televiziune american, dedicat combaterii finanțării terorismului, funcționarii Ministerului de Finanțe a SUA au trimis o cerere oficială la Toyota pentru a obține un răspuns despre cum au ajuns atât de populare acestea în rândul teroriștilor. Cei de la Toyota au declarat că nu au avut date cu privire la acest subiect. "Am pus la dispoziția Ministerului Finanțelor american, mai multe date despre traseele noastre de logistică în Orientul Mijlociu, precum și procedurile care Toyota le utilizează pentru a asigura securitatea aprovizionării," - a declarat un reprezentant al corporației Ed Lewis.

El a subliniat că,Toyota nu vinde „mașini unor potențiali cumpărători, care le pot utiliza în scopuri militare sau teroriste", menționând că în mâinile militanților, de obicei, nu ajung modele noi. Mai nou s-a stabilit că pick-up-urile Toyota Hilux și Toyota Land Cruiser cu arme sau luptători au apărut în mai multe videoclipuri interzise în Rusia. ABC scrie că, după ocuparea orașului sirian Raqqa, pe străzile orașului forțele rebele au intrat cu jeepuri, din care mai mult de două treimi au fost de producție Toyota.

Potrivit ambasadorului irakian în Statele Unite, militanții au confiscat și au modificat un anumit număr de mașini vechi, dar, de asemenea a reușit să obțină "sute" de noi SUV-uri. Saad Maan, un brigadier al forțelor irakiene, a precizat în cadrul unei emisiuni televizte că există mai mulți dealeri suspectați de furnizarea de vehicule off-road din afara Irakului.

ht_isis_toyota_sept2014_lf_151006_4x3_992

sursa: abcnews.go.com

 

Recomandate:

Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată - Photo
Sociale
Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată

Un proiect de hotărâre elaborat de Guvern prevede majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de Agenția Servicii Publice, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru eliberarea documentelo

Inna
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește o resetare radicală: reduceri masive și schimbarea modelului de business

Presiunea venită din SUA și ofensiva producătorilor chinezi obligă Volkswagen să ia decizii dificile, inclusiv restructurări ample și o transformare profundă a strategiei globale.Volkswagen Group

Inna
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta - Photo
Accidente
Accident grav la Hâncești. Un copil de 7 ani, lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta

Un copil în vârstă de șapte ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hâncești. Incidentul a avut loc &icir

Inna
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna