Trei maşini superbe, condiţii egale şi un singur pilot! Care este cel mai rapid? McLaren, Ferrari sau Porsche?

De Redactor AE   |  12 Octombrie, 2015

Distribuie :

Doamnelor şi domnilor, iată că am ajuns să o vedem şi pe asta! Numiţi-o cum vreţi voi, cursa secolului, bătălia titanilor, sau lupta campionilor, una este sigur, că avem ocazia să urmărim cel mai disputat versus desfăşurat vreodată între cei trei bolizi din categoria grea, Ferrari LaFerrari, McLaren P1 şi Porsche 918 Spyder!

Chiar dacă multimilonarul britanic nu ne urmăreşte, totuşi noi am dori să îi transmitem un mare salut şi să îi mulţumim pentru această oportunitate, mai ales că nimeni până acum nu s-a încumetat să o facă, iar motivele sunt lesne de înţeles."Omul nostru", Paul Bailey, colecţionar şi pasionat de automobile, este fericitul proprietar al acestor maşini, toate trei! Astfel că el este şi iniţiatorul acestui test de excepţie.

Având ca invitat special, pilotul de turisme British Touring Car (BTCC), Mat Jackson, vom afla în cele ce urmează, care este cel mai rapid hypercar din toate cele trei! Fiecare bolid în parte a fost testat pe parcursul a trei tururi, după care, s-a încercat obţinurea celui mai bun timp, din nou, în câte trei încercări (tururi). Toate datele au fost colectate de un sistem performant de telemetrie Racelogic iar cifrele vorbesc de la sine. Şi, indiferent de rezultatele obţinute, am vrea să fiţi deacord cu noi, că toate trei sunt pur şi simplu excepţionale, indiferent cărei mărci îi eşti consacrat!

Haideţi să urmărim împreună, o cursă extrem de fierbinte, care să ne mai dezgheţe sufletele amorţite de la vremea rece de afară!

P.S. Nu uita să ne spui pentru cine ai ţinut pumnii!

Recomandate:

BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan - Photo
Noutăți
BMW marchează un prag istoric: 2 milioane de electrice produse, cu un i5 de top în prim-plan

Producția de mașini electrice accelerează puternic pentru BMW, iar atingerea pragului de două milioane de unități confirmă ambițiile electrice ale constructorului german.BMW Group a anunțat oficia

Inna
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător - Photo
Sociale
Șoferii, care sunt nevinovați de accident, își vor putea recupera daunele direct de la propriul asigurător

Șoferii nevinovați în accidente ar putea evita birocrația și drumurile inutile. Un nou mecanism a fost aprobat de autorități, care promite să simplifice radical procesul de despăgubire

Inna
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț - Photo
Noutăți
BMW M3 intră într-o nouă eră. Versiunea electrică și termică, aproape la același preț

Viitorul BMW M3 promite o revoluție fără precedent. Pentru prima dată, modelul de performanță va fi oferit atât în versiune electrică, cât și termică, iar diferențele de preț ar

Inna
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul - Photo
Noutăți
Mașinile Volvo învață să „vorbească”. Google Gemini transformă complet interacțiunea cu șoferul

Volvo face un pas major spre viitorul digital al mobilității, introducând un asistent inteligent care înțelege limbajul natural și contextul conversației, schimbând radical modul &ic

Inna