Dacă pană acum ne obişnuisem să vedem pachete de tuning pregătite de Brabus pentru Mercedes sau Hamann pentru BMW, de data aceasta asistăm la ceva nou şi neobişnuit. Vehiculul electric Tesla Model S c
Atelierul de tuning G-Power, a îmbunătăţit SUV-ul X5 M, în caroseria F15, atribuindu-i numele celui mai activ ciclon din lume Typhoon (Taifun). Crossoverul primeşte schimbări vizibile atât la felul cu
Uneori te plictiseşti să tot scrii despre pachete de tuning modeste, cu adaosuri de carbon, accente de negru şi resoftare la motor. Mai schimbi meniul zilnic şi te delectezi cu ceva ieşit din comun, s
Nu ştim din ce punct de vedere, dar noul Bentley Bentayga în versiunea de uzină nu prea îi satisface pe cei de la KahnAutomobiles. Ceva nu îi ajunge, iar acel "ceva" i-a fost atribuit acum, după o ser
Nici nu s-a aşezat bine praful pe cel mai nou model de SUV Land Cruiser Prado, că atelierul Modellista şi TRD deja au prezentat primul pachet de tuning.În mare parte, este vorba doar de o vizită la
Atelierul de tuning Brabus, pregăteşte pentru fanii Mercedes, o modificare a ultimului model E63 S, care va fi prezentată la Salonul Auto de la Frankfurt. Motorul a fost forţat să dezvolte 700 CP, iar
Se pare că maşina perfectă există! Ea este reprezentată de un S124 Estate cu anul de producere 1984, care a trecut printr-un tuning executat de AMG, cu scopul de a atinge nivelul maşinilor modificate
Atelierul Larte Design, a pregătit un pachet de modificări pentru Maserati Levante. Unul din cele mai puternice crossovere din lume a primit un body kit restilizat, din fibră de carbon.Oferta conţin
Compania rusească de tuning, „TopCar Design”, specializată în bucătăria Porsche încă din 2004, a pus mâna pe cea de-a doua generaţie a lui Panamera. Rezultatul este un pachet de modificări complet pen
BMW X6 este un SUV proiectat din uzină ca să fie cât mai agresiv la exterior şi puternic tehnic. Chiar dacă este o maşină reuşită din toate punctele de vedere, cei de la Manhart l-au modificat în sper
Atelierul de tuning ABT Sportsline, nu întârzie să bucure fanii mărcii Audi cu o ofertă pentru a doua generaţie al lui SQ5. Programul de tuning presupune modificări atât pe plan tehnic cât şi estetic.
Orice fan sau proprietar al mărcii Mercedes, ar dori să aibă un set de îmbunătățiri de la AMG. Pentru cei ce au procurat noul E-class Estate în caroseria s213, iar dintr-un motiv sau altul nu au reuși
Lumea tuningului auto nu se oprește doar la motoare cu sute de cai putere și mașini pregătite pentru curesele de drift. Mai nou, este cotat așa numitul curent de tuning "Stance", reprezentatul căruia,
Atelierul german de tuning, AC Schnitzer, care anul acesta aniversează 30 de ani de activitate, a pus mâna și pe cel mai nou BMW seria 5 în caroseria G30. Mai jos vedeți cu ce ofertă vin germanii.Sp
Range Rover Velar este cel mai proaspăt lansat SUV din gama producătorului britanic de automobile şi care iată că, a stârnit deja interesul caselor de tuning. Un prim proiect pe baza acestuia au preze
Tunerul german de automobile G-Power, cunoscut pentru proiectele de anvergură pe baza gamei de modele Motorsport de la BMW, a scos pe piaţă un nou produs, la fel de deosebit. Este vorba despre cel mai
Deşi nu este o blindată şi nu este nici chiar automobilul cu care să înfrunţi vremurile apocaliptice din scenariile regizorilor de la Hollywood, totuşi acest G-Class pare să inspire multă încredere pa
Tunerul german despre care multă vreme nu am mai auzit nimic, G-Power, a prezentat noua lor creaţie. Jantele unicate pentru BMW M3 şi M4. Cele mai uşoare şi mai rezistente produse vreodată care să poa
Atelierul de tuning Manhart şi-a luat o pauză de la BMW-uri şi a decis să încerce ceva nou, un Mercedes-AMG C63 S Coupe. Rezultatul se traduce printr-un adaos substanţial de cai putere şi un look pe m
Cât de atractiv poate fi un BMW M5 de ultimă generaţie să ne spuneţi voi. Mai ales dacă acesta are în jur de 800 CP şi costă minim de două ori mai puţin decât orice supercar cu aceleaşi performanţe!