Un Audi A6 cu revizia tehnică falsificată, indisponibilizat în punctul de trecere a frontierei Briceni!

De Pavel   |  23 Ianuarie, 2019

Distribuie :

Un locuitor al satului Țînțăreni, raionul Anenii Noi este documentat de către polițiștii de frontieră pentru uz de fals în acte. Bărbatul a fost reținut pentru verificări suplimentare în punctul de trecere Briceni pe sensul de ieșire din țară la primele ore ale dimineții de astăzi, 23 ianuarie 2019.

Pentru autorizarea trecerii frontierei de stat la linia de control s-a prezentat mijlocul de transport de model Audi A6 Avant înregistrat de către autoritatea competentă a Italiei. Conducătorul auto în vârstă de 38 de ani a fost supus controlului de nivel doi în urma constatării unor nereguli asupra stiker-ului ce validează revizia tehnică a mașinii.

În rezultatul examinării documentului, s-a stabilit incorectitudinea aplicării reviziei tehnice pentru anul curent, cât și lipsa acesteia în ultimii patru ani. 
Audiat, bărbatul a comunicat că nu este în cunoștință de cauză privind neregulile depistate întrucât a apelat la ajutorul unei persoane necunoscute pentru perfectarea documentelor necesare.  Deține mașina respectivă din anul 2016 și nu a avut nici o problemă până în prezent. 

Astfel, mijlocul de transport a fost indisponibilizat în PTF Briceni, iar cetățeanul moldovean a făcut cale întoarsă de la frontieră. Cercetările sunt dispuse în continuare de către polițiștii de frontieră până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Recomandate:

Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna