Un nou accident cu un BMW a răpit viaţa unei tinere de numai 26 de ani! (VIDEO)

De Redactor AE   |  12 Iulie, 2015

Distribuie :

O tânără de 26 de ani a decedat iar o altă persoană a avut nevoie de ajutorul echipei de descarcerare, după ce automobilul în care se aflau, un BMW Seria 3 cu numere de înmatriculare străine, a ieșit de pe traseu și s-a lovit într-un copac.

Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de duminică, 12 iulie, în jurul orei 07:00, în apropiere de drumul de ocolire a municipiului Bălti, traseul 14, în apropiere de satul Dobrogea, raionul Sîngerei, kilometrul trei. La fața locului au fost îndreptate două echipaje SMURD și un echipaj al salvatorilor. Ajunşi în teren, salvatorii au depistat un automobilul, în care se aflau 2 tinere , încarcerate între fiarele mașinii.

Imediat s-a stabilit că o femeie şi un bărbat, ambii în vârstă de 25 de ani sunt încă în viața, iar cealaltă de 26 de ani a decedat pe loc în urma impactului. Supravieţuitorii au fost transportaţi de urgenţă la spital cu diferite traumatisme. Din primele informații se cunoaște că automobilul BMW, în care se aflau trei persoane, a ieșit de pe traseu și s-a izbit într-un copac. Toate circumstanțele urmează să fie stabilite de către organele de drept.

Salvatorii îndeamnă cetățenii să dea dovadă de prudență la volan, pentru a evita situațiile excepționale, cu pierderi de vieți.

Recomandate:

Frontiera Republicii Moldova NU poate fi traversată cu acte digitale! - Photo
Noutăți
Frontiera Republicii Moldova NU poate fi traversată cu acte digitale!

Documentele electronice nu pot înlocui cu actele originale. Prin urmare, călătorii nu pot traversa frontiera țării cu actele digitale. Poliția de Frontieră precizează că frontiera nu po

Inna
Transfăgărășanul, pe cale să devină drum cu taxă? Autoritățile vor să pună capăt dezordinii din zonă - Photo
Noutăți
Transfăgărășanul, pe cale să devină drum cu taxă? Autoritățile vor să pună capăt dezordinii din zonă

Autoritățile iau în calcul introducerea unei taxe de acces pe Transfăgărășan, în încercarea de a reduce aglomerația și de a crea condiții civilizate pentru turiști. Fondurile colecta

Inna
Str. Maria Drăgan intră în reparație! Traficul rutier va fi sistat pentru câteva zile - Photo
Sociale
Str. Maria Drăgan intră în reparație! Traficul rutier va fi sistat pentru câteva zile

Traficul rutier pe strada Maria Drăgan va fi suspendat. Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, măsura va fi valabilă în perioada 16 - 18 septembrie curent, între orele 09:00 - 20:00. Ma

Inna
Ford Focus va avea un succesor și va fi un SUV de dimensiuni compacte. Ce alte informații cunoaștem - Photo
Noutăți
Ford Focus va avea un succesor și va fi un SUV de dimensiuni compacte. Ce alte informații cunoaștem

Ford Focus, care va ieși din producție la finalul acestui an, va fi înlocuit cu un SUV de dimensiuni compacte. Conform primelor informații, viitorul model va fi amplasat în același segment

Inna
Mercedes nu va prelua motoarele produse de BMW. Directorul tehnic a dezmințit zvonurile - Photo
Noutăți
Mercedes nu va prelua motoarele produse de BMW. Directorul tehnic a dezmințit zvonurile

Viitoarele modele Mercedes nu vor fi echipate cu motoare produse de BMW. Markus Schaefer, directorul tehnic Mercedes, a dezmințit aceste zvonuri. Luna trecută, am scris despre faptul că

Inna
Audi va retrage, definitiv, celebrul motor cu 5 cilindri. Propulsorul a devenit victima noilor norme de poluare - Photo
Noutăți
Audi va retrage, definitiv, celebrul motor cu 5 cilindri. Propulsorul a devenit victima noilor norme de poluare

Audi își va lua rămas bun de la motorul său cu 5 cilindri. Ultimul motor va fi retras în anul 2027, devenind victima noilor norme de poluare Euro 7. Actualmente, motorul cu 5 cili

Inna