Un supercar de la McLaren a fost transformat într-un Art Car! Creația aparține unui artist german

De Inna   |  26 Iulie, 2023

Distribuie :

Britanicii de la McLaren au dezvăluit oficial un nou supercar din gamă, care a fost transformat într-un Art Car. Noua creație aparține unui artist german, care este specializat în arta abstractă.

x
x
x
x
x
x
x
x

Artura Art Car este dominat de o vopsea care își schimbă culoarea din mov deschis în galben deschis din față până în spate. Totodată, vopseaua este acompaniată de o grafică specială în părțile laterale, care la rândul ei conține mai multe culori. Iar datorită nuanțelor adunate, se creează un caracter abstract. 

De această dată, creația a fost realizată de către germanul Cevin Parker, care este specializat în arta abstractă. Menționăm că acesta este deja al doilea exemplar din gama McLaren, care este transformat în Art Car. Un asemenea model a fost prezentat de McLaren în primăvara anului precedent. Cel din urmă este vopsit în culorile curcubeului și conține și pigmenți de culoare speciali. 

Recomandate:

Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate - Photo
Noutăți
Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate

Piețele energetice reacționează rapid la impasul diplomatic dintre Washington și Teheran. Eșecul negocierilor reaprinde temerile privind aprovizionarea globală cu petrol.Prețurile petrolului au &i

Inna
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație - Photo
Noutăți
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație

Cel mai popular model electric Audi revine într-o versiune îmbunătățită, cu funcții inovatoare și autonomie extinsă. Noul facelift aduce schimbări discrete la design, dar salturi important

Inna
Audi accelerează ofensiva electrică în China și prezintă noul AUDI E7X, care promite autonomie impresionantă - Photo
Noutăți
Audi accelerează ofensiva electrică în China și prezintă noul AUDI E7X, care promite autonomie impresionantă

Prezentat la Beijing, noul SUV electric dezvoltat împreună cu SAIC marchează un nou pas strategic pentru Audi pe cea mai mare piață auto din lume.Constructorul german a dezvăluit oficial mod

Inna
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere - Photo
Sociale
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere

O încercare de a obține un permis de conducere prin informații eronate s-a transformat într-o pedeapsă costisitoare. Instanța a aplicat o amendă semnificativă și restricții suplimentare.

Inna
Alfa Romeo pune pe pauză electrificarea totală. CEO-ul avertizează că lumea nu este pregătită - Photo
Noutăți
Alfa Romeo pune pe pauză electrificarea totală. CEO-ul avertizează că lumea nu este pregătită

Deși planurile inițiale vizau o tranziție rapidă spre electric, realitatea pieței schimbă direcția. Alfa Romeo își regândește strategia și păstrează motoarele clasice în joc.Șefu

Inna
Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design - Photo
Noutăți
Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design

Cel mai mic model Jeep din Europa se pregătește de un upgrade discret, dar important. Primele imagini oficiale dezvăluie schimbări subtile care anunță un look mai modern.Marca americană a pub

Inna