Vezi primile poze cu interiorul noului E-Class în versiunea cea mai accesibilă

De Redactor AE   |  15 Decembrie, 2015

Distribuie :

În urmă cu ceva timp pe paginile site-ului AutoExpert aţi putut vedea cum arată interiorul celui mai nou model Mercedes-Benz E-Class 2016! Răsfoind galeria de poze v-aţi convins că noua generaţie E-Class cucereşte prin multitudinea de elemente de lux, preluate de la fratele mai mare S-Class şi care i se potrivesc ca o mănuşă. Însă, nu uitaţi că am avut de a face cu versiunea vârf de gamă a berlinei, iar de curând au apărut poze spion cu varianta cea mai "săracă" a modelului. 

Şi sinceri să fim, suntem cam dezamăgiţi. Dincolo de faptul că pe centru, vedem un display de dimensiuni mult mai mici, acesta arată cam "pierdut" în perimetrul planşei de bord. Iar panoul de instrumente, cel reflectat glorios pe un alt display de dimensiuni impozante, a cedat locul unor cadrane clasice, simple, cu ac şi gradaţii pentru kilometri şi turaţii. Ne displace şi felul în care acesta este integrat, îţi crează senzaţia că a fost forţat să intre şi nicidecum desenat de o echipă de designeri germani.

2016-mercedes-e-class-entry-level-model-interior

Dar, s-ar putea ca viitorilor proprietari să le placă chiar mai mult instrumentele de bord de tip "vechi", prin urmare ne vom abţine de la alte comentarii răutăcioase în adresa maşinii. Mai ales că până acum, nu se cunoaşte cum va arăta la exterior maşina, iar acest lucru contează enorm de mult atunci când îţi construieşti o impresie generală. Deci, mai avem de aşteptat puţin până în luna ianuarie.

2016-mercedes-e-class-entry-level-model-interior (2)

Recomandate:

Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna