(VIDEO) James May a filmat primul UNBOXING pentru Toyota Yaris GRMN!

De Redactor AE   |  15 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Dacă ești familiarizat cu noile tehnologii și urmărești cele mai noi lansări de gadget-uri pe YouTube atunci cu siguranță că știi ce înseamnă un Unboxing. Iată că James May, fost prezentator TopGear a readus termenul respectiv și în lumea auto.

Toyota și-a propus cu ceva timp în urmă să aducă mai multă sportivitate în gama sa de modele. Scopul putea fi atins prin mai multe metode, însă dezvoltarea unui hot-hatch pentru a speria concurența a fost cel mai ușor de transpus în realitate.

Astfel a apărut Toyota Yaris GRMN, iar această aglomerație de consoane are mai multe de spus dacă i se atribuie și descifrarea care sună cam așa, GAZOO Racing tuned by Meister of Nürbrugring. Ați înțeles da? Este un hot-hatch cu mai mulți cai putere decât a fost vreodată prevăzut modelul Yaris (209) iar la acest proiect a contribuit și o echipă specială de ingineri care își petrec practic toată viața pe Nurburgring.

Japonezii vor construi numai 400 astfel de exemplare, dintre care 80 sunt destinate pieței din Marea Britanie, restul 320 vor fi răspândite prin Europa și nici una nu va ajunge în SUA.

James May, un britanic adevărat, s-a grăbit să pună mâna pe o astfel de mașinuță și a filmat și un UNBOXING special pe care vă invit să îl urmăriți mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=0qBqvfH2YY4